Phil Rudd a pledat nevinovat la acuzaţiile de ameninţare cu moartea şi posesie de droguri
Phil Rudd, în vârstă de 60 de ani, eliberat pe cauţiune după ce a fost arestat la începutul lunii noiembrie, nu a apărut în faţa judecătorului de la Tribunalul Districtual Tauranga din Noua Zeelandă, magistraţii acceptând să fie reprezentat doar de avocat.
Ameninţarea cu moartea se pedepseşte, potrivit legilor din Noua Zeelandă, cu maximum şapte ani de închisoare.
Acuzaţia de încercare de determinare a asasinării adusă lui Rudd la momentul arestării a fost retrasă din cauza lipsei de dovezi, la o zi după reţinerea artistului australian.
Rudd rămâne sub supravegherea autorităţilor, o audiere procedurală fiind stabilită pentru luna februarie.
Phil Rudd s-a născut în Australia, dar locuieşte în oraşul Tauranga, din Noua Zeelandă, la 200 de kilometri la sud-est de Auckland, de când a fost dat afară din trupa AC/DC, în 1983. Toboşarul a revenit în grupul hard rock în 1994, dar a rămas în Noua Zeelandă, unde deţine un restaurant.
Trupa AC/DC şi-a lansat, luni, primul album, „Rock or Bust”, după o pauză de mai bine de cinci ani.
Trupa de hard rock AC/DC a fost înfiinţată la Sydney, în 1973, şi este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) şi Phil Rudd (baterie).
Într-o carieră de patru decenii, formaţia australiană a lansat numeroase piese de succes precum „Back in Black”, „Big Jack”, „Thunderstruck”, „Black Ice”, „You Shook Me All Night Long”, „Let There Be Rock”, „Highway to Hell” şi „For Those About to Rock (We Salute You)”. Cele 16 albume de studio ale trupei AC/DC (14 lansate pe plan mondial şi două lansate doar în Australia) s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial.
Trupa AC/DC a susţinut, în mai 2010, un concert la Bucureşti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiană a adus în Capitală show-ul „Black Ice”, care a promovat cel de-al 16-lea material de studio al ei, lansat în octombrie 2008. Turneul, primul după „Stiff Upper Lip”, susţinut de AC/DC în 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out în întreaga lume.