Prima pagină » Life-Inedit » Pink şi-a anulat concertele din Canada din cauza unor probleme de sănătate

Pink şi-a anulat concertele din Canada din cauza unor probleme de sănătate

Pink anulează trei concerte din Canada din cauza unei laringite, doctorii recomandându-i repaus vocal până la sfârşitul lunii.
Pink şi-a anulat concertele din Canada din cauza unor probleme de sănătate

„După consultarea mai multor doctori a devenit clar că are nevoie de mai multă odihnă pentru a-şi reveni complet de pe urma unei laringite care i-a inflamat coardele vocale”, se arată într-un comunicat emis, marţi, de Live Nation Entertainment, informează hollywoodreporter.com.

Pink şi-a amânat concertele din Edmonton – 23 octombrie, Saskatoon – 24 octombrie şi Winnipeg – 26 octombrie.

Cele trei concerte, care fac parte din turneul de promovare a celui mai recent album al său „The Truth About Love”, au fost reprogramate pentru intervalul 14 – 16 ianuarie 2014.

„Mulţumesc tuturor pentru sprijin. Nu e nimic grav – doctorul mi-a recomandat doar patru zile de repaus vocal complet, ca să mă vindec”, a precizat Pink pe contul ei de Twitter.

Potrivit revistei Billboard, Pink – pe numele ei adevărat Alecia Moore – a vândut peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 20 de milioane de single-uri în format digital.

Aceeaşi revistă a desemnat-o Femeia Anului 2013, după ce artista americană a reuşit să ajungă în acest an pentru prima oară pe primul loc în topul Billboard al albumelor.

Pink va primi acest trofeu – Women in Music – la viitoarea gală Billboard, care va avea loc în decembrie, la New York.

În 2012, cântăreaţa Katy Perry a primit acest premiu, care a mai fost acordat în anii trecuţi unor artiste cunoscute, precum Beyonce şi Taylor Swift.