- Home
- Life-Inedit
- CERNAVODĂ, (20.09.2016, 06:00)
- Descopera , Ro
Podul istoric de peste Dunăre din Cernavodă, testat cu preţul vieţii de creatorul lui, Anghel Saligny
Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavodă, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.
Urmărește
6429 afișări
Podul istoric de peste Dunăre din Cernavodă, testat cu preţul vieţii de creatorul lui, Anghel Saligny (Imagine Cristi Cimpoes / Mediafax Foto)
La construcţia podului de la Cernavodă, Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţel moale la tabliere, iar lucrările au durat mai puţin de cinci ani. La inaugurarea oficială au asistat nu numai regele Carol I, ci şi numeroşi alţi conducători ai ţării, scrie Descopera.ro.
Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele. Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod.
Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. “Ştiam că va ţine!”, a fost reacţia lui Saligny.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Numele oficial al construcţiei a fost Podul Carol I. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.
Podul se regăseşte la 30 de metri peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. La vremea respectivă a devenit cel mai lung pod din Europa şi al treilea ca lungime din întreaga lume.
Citeşte şi: Record Mondial: Patru români au jucat cel mai lung meci de padel din istorie – 25 de ore - GALERIE FOTO
Citeşte şi: Ioana Mihalache va reprezenta România la Miss Grand International 2016, din Las Vegas - VIDEO
Citeşte şi: Twitter, dat în judecată pentru că nu şi-a îndeplinit promisiunile privind creşterea numărului de utilizatori
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe