Preselecţia Eurovision România 2018 va fi transmisă în premieră la TVR. Când vor putea fi urmăriţi artiştii
Programul „Eurovision 2018 Preselecţia” este primul show televizat din ediţia din acest an a proiectului selecţiei naţionale.
Pentru concurenţi, drumul spre Lisabona este presărat cu filmări, repetiţii şi foarte multe emoţii în toate etapele competiţiei: preselecţie, cele cinci semifinale şi marea finală.
La preselecţie, artiştii au fost invitaţi în Studioul 2 al TVR pentru a-şi susţine piesele live, în faţa juriului şi a camerelor de filmat.
Artiştii pot fi urmăriţi în seria de emisiuni pregătite de echipa Eurovision, începând de vineri, în preambulul semifinalelor selecţiei naţionale. Pe parcursul a trei zile, telespectatorii vor asculta piesele şi vor afla, în premieră, impresiile juriului şi declaraţiile făcute în timpul audiţiilor.
Semifinalele Eurovision România vor avea loc la Focşani (21 ianuarie), Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).
Organizatorii au stabilit repartizarea pe semifinale a celor 60 de piese, în fiecare semifinală urmând să intre câte 12 cântece.
Pe parcursul celor cinci semifinale, juriul va decide cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.
Toate cele 60 melodii calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind concursul – repartizarea pe semifinale, regulamentul etc.