Povestea Baronului BELLU, cel care a dat numele celebrului cimitir din Bucureşti

Puţină lume ştie cine a fost şi ce a însemnat în istoria şi cultura noastră această familie de aromâni veniţi din Macedonia.

Se pare că devăratul donator al terenului pentru cimitir a fost Barbu Bellu, la intervenţia lui C.A. Rosetti, pe atunci primar al Capitalei. Se întâmpla în 1853. Pe locul actualului cimitir se afla o grădină cu portocali.

Potrivit celor de la One, Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (moştenise titlul de la unchiul său Constantin Bellios, care-l primise în 1817, de la împăratul Francisc I), dar a deţinut şi înalte demnităţi publice şi domneşti, ca aproape toţi cei din neamul lui, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cea de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii, senator.
Barbu Bellu, donatorul terenului pentru cimitir, mai avea trei fraţi. Cel mai mare, Ştefan, era un personaj central în viaţa mondenă a Capitalei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bărbat galant şi veşnic amorezat, conul Fănică Bellu, alias Bibicul (nume de alint cu care era dezmierdat de balerinele trupei Fanelly) îşi refăcea energia consumată în Parlament, ducându-se să admire picioarele dansatoarelor de la grădina „Union” şi aplaudând-o frenetic pe o oarecare domnişoară Margot, considerată cea mai „seduisante orizontale” a trupei.

Al doilea frate (mai mic) a fost Constantin (Codiţă) şi era muzicolog. În cartea sa, „Roumanie, capitale... Paris”, Jean-Yves Conrad pomeneşte de faptul că acesta ar fi locuit, în 1863, pe rue Grange-Bateliere, împreună cu Gheorghe Bellu, mezinul familiei. Cei doi fraţi erau însă „en froid”. În aceeaşi carte, Jean-Yves Conrad semnalează că, la 12 februarie 1875, Constantin s-a sinucis într-o cameră de hotel. 

Gheorghe (Iorgu) Bellu este numele celui de-al patrulea fiu al marelui Logofăt al Credinţei, Alexandru Bellu, şi ai Irinei Văcărescu. S-a născut la Bucureşti pe 25 februarie 1826, iar în 1851 a plecat la Paris pentru a studia medicina, specialitatea sa fiind homeopatia. Ulterior a abandonat profesia de medic, dedicându-se unei alte pasiuni, aceea de colecţionar de artă.

Citeşte continuarea pe One.