Povestea pisicii Vera, angajată la un Mall din Bucureşti: "Nu dă raportul nimănui"

Pisica Vera este precum copilul tuturor din birou. Legile locului s-au schimbat de astă-primăvară, când a apărut ea. ”Fii atent când închizi uşa că iese Vera! Nu lăsa mâncare pe masă că o linge Vera!”

Vera îşi duce existenţa printre monitoare, rafturi, hârtii şi call-uri. Mănâncă facturi, roade acte adiţionale. Dar nu a fost mereu aşa. Când a fost găsită, nimeni din birou nu şi-a imaginat că se va ajunge aici.

Povestea felină începe cu ceva vreme în urmă. Pisică rezistentă, mama Verei se adăpostea prin zonă încă de pe vremea când clădirea mall-ului era fabrica de materiale Prodplast. Astă-primăvară, a născut 5 pui pe acoperişul centrului comercial, acolo unde aburi calzi o protejau de frig. În joaca lor, puiuţii au căzut între zidurile clădirii, pentru că într-o zi, angajaţii de la Deichmann au început să se plângă administraţiei mall-ului:

-Mă iertaţi, dar se aud mieunături din perete toată ziua! E înfricoşător!

Pe 24 aprilie au chemat pompierii, care au distrus zidul. Din pereţii de la Deichmann au ieşit victorioşi patru pisoi care n-aveau mai mult de-o lună, cu modele amuzante din pete portocalii şi negre peste blaniţa albă. Li s-a hotărât destinul la faţa locului, cei patru norocoşi fiind adoptaţi de către care cum s-a oferit. Fiindcă părea că se mai aude un mieunat, pompierii au plecat, dar zidul a mai fost lăsat deschis, pentru eventualitatea în care mai exista vreun rătăcit înăuntru.

Andrei, directorul mall-ului a primit foarte curând o scrisoare de la conducerea unuia dintre magazine – ”Aşa ceva nu este posibil într-un magazin al nostru! Animale sălbatice!?”

După ceva vreme, Cristina, care se ocupă de chiriaşii din mall, e anunţată de cei de la Deichmann că a mai ieşit un pisic din perete. Când a coborât să vadă ce şi cum, i s-a spus că pisoiul a fost luat de cineva de la pază.

Cristina, ”mama Verei”

A luat-o acasă, nu? Şi m-am bucurat, că am scăpat de-o grijă. În drum spre birou, când treceam prin parcare, am văzut un punct mic care o fixa cu privirea. Speriată, s-a ascuns sub o chestie. Era mică, zgribulită, slabă şi sălbatică. Ce să fac cu ea? Am luat-o în braţe şi am dus-o la noi în bucătărie, i-am dat nişte fornetti cu laptic. Mânca orice, era disperată. Deodată intră colegul nostru, directorul pe tehnic:

-Ce-i cu asta?

-Aa, păi, o pisică. Pot să-l ţin aici o noapte?

-Nu

-Astăzi?

-Nu

-O oră?

-Nu

-Bine, bine, hai c-o s-o duc afară.

Şi am luat-o, am băgat-o sub biroul meu, unde stă şi acum, în cutia asta. Şi am zis că o ţin un pic, şi apoi găsesc eu cui s-o dau. După colţ, la 3 metri de mine, avea biroul Maria. Asta mică zgândărea pe sub birou.

CITEŞTE CONTINUAREA PE ONE