Povestea şi funeraliile unui bărbat singur: Războiul, ghergheful, Frank Sinatra şi Facebook-ul. FOTO

Stewart Cooney, un veteran de război în vârstă de 95 de ani, a trăit mai mult decât soţia şi fiul său. A murit la rândul lui, în 2016. Fostul militar urma să aibă parte de o "înmormântare solitară", doar cu un îngrijitor şi un asistent social alături. Însă pe Facebook, oameni necunoscuţi s-au mobilizat şi au ajuns la funeraliile lui Stewart, relatează reporterul Claire Bates pentru BBC.

Vestea despre sfârşitul său a apărut pe Facebook şi într-un ziar local. Iniţial, nu mulţi au fost cei care doreau să-i aducă un ultim omagiu atunci când Stewart Cooney a murit la un azil de bătrâni din Leeds.

Doar o mâna de îngrijitori şi un asistent social au luat act. Singurul preocupat de soarta bătrânului a fost Dougie Eastwood, un asistent desemnat anume pentru îngrijirea medicală la domiciliu. ”Suntem în lumea asta pentru aşa puţin timp”, spune Dougie. ”Nimeni nu merită să meargă în mormânt fără să fie plâns”. Am întrebat-o pe una dintre asistente despre Stewart şi mi-a spus că a participat la cel de-al doilea război mondial. A fost în artileria regală şi a luptat prin tot felul de locuri: Egipt, Sicilia etc. Nu cred că cineva care a servit ţara aşa cum a făcut-o el merită să treacă neobservat.” Soldatul a fost căsătorit cu o telefonistă, pe nume Betty şi împreună au adoptat un copil, pe Niall. După ce s-a întors de pe front, a lucrat la o filatură de lângă Leeds, unde avea grijă de un război de ţesut.

Cooney, descris de asistenţii sociali drept un bărbat ”frumuşel” şi ”obraznic”, avea 95 de ani când a trecut în nefiinţă.

Soţia lui, Betty, a murit în 2008, iar fiul adoptiv al cuplului în 2014.”A vorbit mult despre ea. Barnsley Betty, el aşa îi spunea soţiei. Toţi îi spuneau aşa, zicea el cu emoţie”, a declarat Janine, femeia care a avut grijă de Cooney între 2012 şi 2014.

”Avea darul să te facă să râzi. Îi plăcea Frank Sinatra. Ştia o mulţime de cântece de-ale lui pe de rost”.

Potrivit organizaţiei National Association of Funeral Directors doar puţine dintre înmormântări – nu mai mult de 1% - se desfăşoară în prezenţa familiei sau prietenilor. “E foarte greu să găseşti rudele acestor oameni care mor singuri, mai ales dacă persoana suferă de demenţă senilă.”

Specialişii ce studiază fenomenul singurătăţii în lume şi societate spun că acest fapt se datorează stilului de viaţă modern. Familiile se risipesc, relaţiile se spulberă, oamenii trăiesc din ce în ce mai izolaţi. Fiecare îşi judecă valoarea propriei vieţi în funcţie de ceilalţi. Raţionamentul e aşa: Dacă nimeni nu vine să-ţi plângă la căpătâi, ai fost cumplit de lipsit de semnificaţie în economia existenţei celorlaţi. Atenţia pe care ceilalţi o acordă unei persoane este de calibru transcendent. Exişti în măsura în care alţii îţi conferă “fiinţa”.

Pentru ca viaţa militarului Stewart Connie să nu se risipească în neant, fără un sfârşit lumesc potrivit, Dougie Eastwood a luat legătura cu unitatea 269 Royal Artillery. Cei din artilerie s-au ocupat de cercetarea trecutului soldatului Connie. Au publicat în presa locală un anunţ prin care rugau cetăţenii să vină la înmormântarea soldatului. Au publicat şi pe Facebook un mesaj prin care îi rugau oamenii să vină la funeralii.

Dougie Eastwood a fost surprins de reacţia promptă: 40 de apeluri s-au înregistrat la sediul unităţii militare. Oamenii se ofereau să aducă flori, foştii militari voiau să organizeze un cortegiu.
“Cred că i-ar fi plăcut tare mult lui Stewart, mai ales că mulţi militari au anunţat că vor fi prezenţi”, a spus Janine, asistenta de la casa de bătrâni unde murise soldatul.

În final, la înmormântarea lui Stewart Cooney au venit în jur de 200 de oameni. Cei care n-au încăput în crematoriul unde a fost incinerat au urmărit ceremonia funerară pe ecranele amplasate în afara clădirii.

Sicriul a fost purtat către crematoriu de un cimpoier scoţian, drept omagiu adus lui Conney, care avea origini scoţiene. Soldaţi din numeroase regimente au fost prezenţi.

Sicriul lui Conney a părăsit crematoriul pe faimoasa melodie a lui Frank Sinatra, “My Way”. Cortegiul funerar către Cimitirul Pudsey din West Yorkshire a inclus 66 de motociclete din Legiunea Britanică Regală a Motocicliştilor.