- Home
- Life-Inedit
- SIBIU, (20.06.2024, 12:19)
- Gabriel Pecheanu
Povestea tinerei care a renunţat la un job într-o multinaţională pentru a se dedica meditaţiei
Unul dintre cei trei români certificaţi drept „specialişti în terapia de pădure” este din Sibiu şi promovează natura în lupta cu stresul, anxietatea şi insomnia, spune preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Urmărește
416 afișări
Povestea tinerei care a renunţat la un job într-o multinaţională pentru a se dedica meditaţiei
„Anul 2019 a fost decisiv pentru o tânără din Sibiu, care a renunţat la un job într-o multinaţională pentru a se dedica meditaţiei, studierii tehnicilor yoga şi a terapiei prin <forest bathing>, adică prin <băi de pădure>. Corina Stoica a lucrat timp de 10 ani în domeniul resurselor umane şi a realizat că oamenii suferă din cauza ritmului accelerat în care trăiesc, că foarte mulţi angajaţi au un nivel ridicat de stres, indiferent de domeniul în care activează. La începutul anilor `80, în programul naţional de sănătate al Japoniei a fost introdus termenul de <shinrin-yoku>, cu referire la <baia de pădure>, ca mijloc de eliminare a stresului prin intermediul unor <scufundări> în mijlocul naturii, în care actorii principali sunt copacii, iar sunetele, mirosurile şi texturile concură la crearea unei stări de bine. Prin baia de pădure se poate lupta eficient cu depresia, anxietatea sau insomnia, afecţiuni de care suferă tot mai mulţi oameni ai societăţii moderne”, scrie pe Facebook preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
„Am realizat că pădurea este poate cel mai mare furnizor de energie şi linişte interioară şi că aici, în jurul Sibiului, sunt numeroase locuri în care pot fi organizare băi de pădure”, spune Corina care, aproape în fiecare sâmbătă, vine în pădurea de lângă Portal Village.
Cîmpean arată că grupuri pestriţe, sosite din întreaga ţară sau chiar de peste hotare, i se alătură în şedinţe de yoga urmate de veritabile scufundări între miile de arbori ce urcă spre fosta cetate Salgo, despre care legendele spun că ar fi fost construită de uriaşi şi că ar adăposti o parte a aurului pe care Decebal l-a ascuns la venirea împăratului Traian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
„Sunt în general oameni care muncesc mult, care au slujbe solicitante. Sunt oameni cultivaţi, cu respect pentru natură, care aleg destinaţii de ecoturism şi îşi propun să fie ei cei care aduc schimbarea în bine. Majoritatea au însă mare nevoie de o pauză de la iureşul cotidian. Le propun să-şi încetinească ritmul, să se reconecteze la ei înşişi. Iar pădurea îi ajută”, adaugă Stoica.
Ea afirmă că interacţiunea are loc în mai multe etape: „În primul rând le prezint natura ca partener în terapie. Apoi, fiecare îşi găseşte un loc în care poate exploata simţurile văzului, auzului, mirosului, simţi textura cojii de copac, adierea vântului sau căldura soarelui pe piele”.
Rând pe rând, fiecare membru al grupului este invitat să împărtăşească din senzaţiile trăite. Pentru fiecare, pădurea glăsuieşte diferit. Un lătrat îndepărtat de câine, freamătul bogat al frunzelor, trilurile neîntrerupte de gaiţe, cinteze sau sticleţi, nasc senzaţii noi sau trezesc amintiri vechi. „Sunt oameni care retrăiesc experienţe din copilărie şi sunt dispuşi să le împărtăşească şi celorlalţi. Deconectarea se face diferit, de la un om la celălalt. Nu forţez pe nimeni, fiecare împărtăşeşte grupului ceva despre el atunci când se simte pregătit”.
O şedinţă de baie de pădure durează aproximativ 2 ore, de-a lungul cărora sunt alternate plimbările „pe tăcute”, cu momentele în care oamenii îşi împărtăşesc trăirile. „Îi încurajez să folosească telefonul doar pe post de aparat de fotografiat atunci când rezonează cu o formă, o culoare, cu o imagine pe care vor să o contemple mai târziu. Pentru a ne deconecta, trebuie să lăsăm deoparte telefonul care este mare consumator de timp şi care, prin multe aplicaţii de social media, ne ţine într-o permanentă stare de alertă.”
Chiar dacă în ţările asiatice „baia de pădure” se practică de aproape cinci decenii, în România este încă la început. „Certificarea de specialist în terapia de pădure am obţinut-o după ce am urmat un curs complet, pe mai multe niveluri de pregătire, la „Forest Therapy Hub”, organizaţie recunoscută la nivel mondial în domeniul trainerilor de relaxare în natură. În România suntem doar trei persoane care au studiat până la nivelul maxim de certificare, celelalte două fiind din Bucureşti şi din Cluj.”
În mod invariabil, baia de pădure se termină cu ceremonia servirii ceaiului. „Culegem plante şi fructe în funcţie de sezon. Primăvara avem urzici, apoi soc şi muguri de brad. Vara culegem frunze de zmeur sau mur, iar toamna şi iarna măceşe şi păducel. Gustăm natura din plin”, mai spune Corina amintind că puterea plantelor este de necontestat: „mugurii de brad au de patru ori mai multă vitamina C decât lămâia”.
Corina Stoica îndeamnă lumea să se relaxeze şi în afara pădurii. „Am avut şedinţe de yoga în Parcul Cetăţii din centrul Sibiului. Oamenii s-au minunat că deasupra oraşului se află un cer atât de albastru!”
După cinci ani de când şi-a schimbat felul de a se raporta la viaţă, Corina are o concluzie: „Oamenii au tendinţa de a rata bucuriile vieţii. Ei nu-şi mai găsesc plăcerea de a merge înainte. Pentru asta trebuie ca, în primul rând, să te deconectezi de la tine.”
Băile de pădure se regăsesc în oferta Programului Anii Drumeţiei, iniţiat şi finanţat de Consiliul Judetean Sibiu, pentru care optează atât sibieni, cât şi turişti veniţi în special din Bucureşti, Timişoara sau Cluj.
„Din luna iulie, acest tip de evadări din cotidian vor avea loc şi în cel mai mare muzeul în aer liber din Europa: în Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului. „Aici se află deja o potecă senzorială, pe care vizitatorii o parcurg desculţi, păşind pe diverse tipuri de suprafeţe, de la pietricele la scoarţă de copac. În plus, Pădurea Dumbrava are multe de oferit celor aflaţi în căutarea unei doze de bine”. Binefacerile pădurii sunt multiple, de la linişte şi aer curat, până la fitoncidele, acele substanţe şi uleiuri volatile eliberate de plante şi arbori menite să blocheze dezvoltarea bacteriilor. „Sunt esenţiale pentru sistemul imunitar. Este dovedit faptul că o şedinţă de îmbăiere de pădure întăreşte sistemul imunitar al omului pentru o perioadă de 3 - 4 săptămâni.” Peste creasta Munţilor Cindrel se lasă seara, iar Soarele cedează locul Lunii. Pădurea îşi ostoieşte freamătul, iar noaptea va aduce cu sine liniştea asupra tuturor vieţuitoarelor. Aici, sub copacii falnici, oamenii au renunţat la poveri, s-au redescoperit, au retrăit clipele unei copilării fericite, lipsite de griji. Fără telefoane, fără termene-limită. Şi au mai aflat ceva: judeţul Sibiu are oameni şi locuri de poveste”, îşi încheie relatarea Daniela Cîmpean.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe