Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

Fundamentele Uniunii Europene, ce se aflau în servietă lui Schuman, au apărut într-un moment în care omenirea s-a speriat de ea însăşi, .

Schuman, care călătoarea către Paris, avea la el planul care urmă să aducă pacea în Europa. Era la a opta ciornă. Nu Schuman era autorul lui, ci Jean Monnet, omul care reuşise să găsească o formulă prin care făcea războiul între europeni imposibil.

Dar pentru asta avea nevoie de un politician care să poată vorbi cu toate părţile interesate şi să îi convingă pe toţi că planul putea să aibă succes.

Aici intervenea ministrul de externe francez. Asta era rolul lui Schuman. Practic, Jean Monnet, tehnocratul genial, avea nevoie de Robert Schuman, politicianul genial. Prima oară trebuia să convingă întreg guvernul francez, pentru a putea vorbi în numele lui. După aceea, Germania de Vest trebuia să fie de acord. De asemenea, trebuia văzut dacă europenii mai credeau că pacea mai este un concept plauzibil sau o utopie, dacă urmau să susţină proiectul sau nu.

Mai pe scurt, multe puteau merge rău.

Imediat cum ajunge la Paris, pe 9 mai, Schuman are o întâlnire cu membrii guvernului francez, ocazie prin care le prezintă propunerea şi le cere sprijinul politic. Planul era cel puţin curajos. Robert Schuman se bate pentru fiecare idee şi deşi au fost momente, pe parcursul şedinţei, în care se părea că totul se va nărui, premierul de atunci, George Bidault, îi garantează lui Schuman întregul sprijin al cabinetului pe care îl conducea. Practic, Franţa susţinea planul unei Europe unite.

Acum urmă testul publicului. Imediat după ce obţine acordul guvernului francez, Schuman convoacă o conferinţă de presă la Quai d’Orsay, sediul ministerului de externe de la Paris.

Sala aleasă este Salon d’horloge. Ora aleasă, 18:00.

Nimeni nu se aştepta la ceva deosebit. Credeau că o fie un anunţ banal. De altfel, atâtea declaraţii rămân uitate. Fie pentru că reprezinte doar o serie de platitudini, fie pentru că impactul lor asupra istoriei este egal cu zero.

Citeşte continuarea articolului în Ziarul Financiar