Ciuc Summer Fest, mutat la complexul Zone Arena din Capitală
L’orchestre de Roche, Les Elephantes Bizarres şi The MonoJacks sunt noile nume care completează line up-ul Ciuc Summer Fest, printre trupele care vor mai urca pe scenă numărându-se Şuie Paparude, Urma, Viţa de Vie, Sensor, Discoballs, Kumm, Brum Conspiracy, E.M.I.L şi The MOOoD.
L’orchestre de Roche este cel mai recent nume românesc confirmat în programul Ciuc Summer Fest, pentru data de 16 iulie, aceasta urmând să concerteze în aceeaşi zi cu Faithless, Şuie Paparude, Sensor şi Discoballs. Influenţaţi de trupe precum Moloko, Groove Armada şi Faithless, membrii L’orchestre de Roche îşi descriu sound-ul ca fiind „analog versus digital” – o combinaţie originală de electro, funk, dub, minimal, jazz, progresiv şi disco. Înfiinţată în 2008, trupa se poate lăuda deja cu un portofoliu impresionant de concerte, unele dintre ele susţinute pe aceeaşi scenă alături de nume cunoscute precum Parov Stelar şi revelaţia undeground-ului britanic – Noblesse Oblige.
Les Elephants Bizarres întregeşte line up-ul zilei de 17 iulie, alăturându-se celor de la Pink Martini, Urma, Kumm şi Brum Conspiracy. Trupa formată din Ştefan (voce şi chitară), Cătălin (chitară şi backing-vocals), Mihai (bass şi backing vocals), Nae (sintetizator) şi Claudiu (tobe) a fost fondată în 2007, cu scopul de a face „muzică veselă”, având un sound indie-alternative cu puternice influenţe de punk. Aceasta nu este pentru prima dată când membrii Les Elephants Bizarres se vor afla pe scena unui festival internaţional, trupa fiind prezentă la a şasea ediţie UnderLondon din mai 2009, precum şi la festivalul B’estfest din acelaşi an, alături de Moby, Motorhead, Ayo şi Polarkreis 18.
The MonoJacks completează afişul ultimei zile a festivalului Ciuc Summer Fest, alăturându-se lui Gary Moore şi celor de la Viţa de Vie, E.M.I.L. şi The MOOoD, pe 18 iulie. Trupa a fost înfiinţată în 2008, la iniţiativa lui Doru Trascau (voce, chitară), solistul trupei AB4, care i-a adus împreună pe Florin Vasile (chitară, voce), Dorian Cazacu (tobe) şi Hasan Nabulsi (bas). Inspirându-se din muzica celor de la Interpol, The MonoJacks a afişat în concertele susţinute până în prezent un sound închegat, pasaje elegante şi o prestaţie live puternică şi armonioasă, devenind în scurt timp un nou exponent al curentul brit-indie-rock autohton.
Ciuc Summer Fest va avea loc în zilele de 16, 17 şi 18 iulie, în complexul Zone Arena din Bucureşti, headlinerii festivalului fiind Faithless (16 iulie), Pink Martini (17 iulie) şi Gary Moore (18 iulie). Biletele pentru fiecare zi a festivalului pot fi achiziţionate online, de pe www.myticket.ro, şi din reţeaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 90 de lei, 160 de lei şi 220 de lei.