Premiera „Busola de aur”, pe primul loc în box office-ul românesc

Publicat: 18 12. 2007, 19:34
Actualizat: 05 11. 2012, 16:19

Filmul regizat de Chris Weitz, care rulează în Bucureşti, Cluj şi Contanţa, a fost văzut de 8.857 de spectatori.

"Charlie Talisman/ Good Luck Chuck", o comedie romantică cu Jessica Alba şi Dane Cook, a avut încasări de 93.588 de lei, situându-se pe poziţia a doua. Filmul, care a intrat în box office pe locul al treilea, a fost văzut de 6.502 de persoane, în cea de-a doua săptămână de la premieră.

"Alvin şi veveriţele/ Alvin and the Chipmunks", comedia de animaţie cu Jason Lee, în rolul principal, regizat de Tim Hill, a intrat pe poziţia a treia în box office-ul românesc, cu încasări de 58.078 de lei. Filmul prezintă povestea lui Dave, un compozitor ratat, care se trezeşte cu trei veveriţe în casă şi de care încearcă să scape, însă când află că ele pot vorbi şi cânta, compozitorul realizează că poate da lovitura cu ajutorul lor. Premiera a fost văzută de 4.085 de persoane.

Pe locul al patrulea se află "Gangster american/ American Gangster", cu Russell Crowe şi Denzel Washington, care a coborât din fruntea clasamentului, producţia înregistrând încasări de 94.404 de lei, în săptămâna 10-16 decembrie. Filmul în regia lui Ridley Scott, în care un detectiv luptă să-l prindă pe cel mai temut traficant de droguri al Harlemului, a fost văzut de 7.180 de spectatori. În total, "Gangster american" a avut încasări de 257.050 de lei.

Un alt fim de acţiune, "Hitman: Rău necesar/ Hitman", cu Timothy Olyphant în rolul unui asasin de elită, s-a plasat pe cea de-a cincea poziţie a box office-ului, cu încasări de 85.008 de lei. Filmul, inspirat din jocul video cu acelaşi nume, a atras în cinematografe 6.223 de spectatori.

Conform agenţiei Champions, weekend-ul trecut, 35.604 de persoane au fost la cinematograf, încasările ajungând la 523.398 de lei.