Premieră simultană la CANNES şi Bucureşti: "Bacalaureat", de Cristian Mungiu: "Bac-ul e un prag"

La ora 19:00 filmul Bacalaureat se va proiecta la Sala Palatului, în Bucureşti. Simultan, premiera filmului regizat de Cristian Mungiu va fi la Palais des Festivals de la Cannes. Suntem în rând cu lumea de pe Croazetă în 2016.

Cristian Mungiu, Adrian Titieni, Maria Drăguş, Lia Bugnar, Mălina Manovici, Vlad Ivanov, Rareş Andrici au zâmbit deja fotografilor, pe covorul roşu de la Cannes. Conferinţa de presă a fost transmisă live pe pagina oficială de YouTube a Festivalului de la Cannes. Suntem conectaţi, live, avem undă verde la Cannes anul acesta.

Uite conferinţa de presă pentru "Bacalaureat", de la Cannes, în versiune audio.

Scena 1. Dubla 1. Motor. Am văzut filmul "Bacalaureat" în avanpremieră. Cristian Mungiu a pus la cale o proiecţie doar pentru jurnalişti. Am scris cronică la foc automat. Iată, astăzi, republicăm un pasaj din cronica de film. E teaser pentru premiera de la Sala Palatului, diseară:

Povestea lui Mungiu despre natura umană pervertită în decorul social românesc satisface indiscreţia curioşilor: ce-i în spatele surâsului omului din poza de la sfârşitul anilor de liceu? Mungiu ne arată corupţia atavică.

Ştiţi fotografiile cu clasa, de la final de clasa a XII-a, când absolvenţii zâmbesc, ca într-un memento mori, pe trepte de liceu? Poza cu clasa e inaugurală, oricât de trivial, de melodramatic şi de general-uman. Toţi apărem în fotografiile alea cu rost existenţial. De fiecare dată când le vezi, fie că sunt fotografiile în care apari tu la sfârşit de liceu, fie că sunt ale altora, te-ntrebi care-i povestea oamenilor din clişeu, care-i soarta lor viitoare, după ce-au încremenit în azotat de argint?

O scenă din "Bacalaureat" e cu tatăl Romeo, medic de provincie şi fiica Eliza, în leagăn de copii, în curtea liceului. Patern, tatăl îi întinde o apă şi-un sandviş. Supravieţuirea-n lumea aspră a odorului depinde de protecţia părinţilor. Sunetul de clopot e în acord cu scârţeilile leagănului. Vocile de copii din părculeţ, vocile de oameni mari se-mbină, se topesc în plămada fluidă a vieţii. Eliza, fată de 10 la şcoală, e agresată cu o zi înainte de examenul de Bac la română. Un criminal evadat din arest o molestează lângă un container. Eliza e dezorientată, cu privirea goală, lividă, cu păr blond şi o stare lipotimică senzuală şi feminină. Mama ei, Magda, e costelivă şi melancolică. Fumează ţigări cu părul răvăşit, are vocea sfrijită şi calmul tipic al femeii resemnate, fără isterii şi spirit polemic. Tatăl e însă adulterin, e cap de familie, cu picior în prag, şi-şi iubeşte fiica aşa de mult că o alege drept spectru pentru exorcizarea propriilor demoni. "Recycling feelings", aşa ar fi vrut Mungiu să numească filmul. Fata lui nu va trăi viaţă vitregă în România, îşi promite Romeo tatăl. Eliza plânge hohotit, după siluire, în toiul nopţii şi tatăl ei o strânge-n braţe. Medicul ţine morţiş ca fata lui să nu râmână prinsă ca o insectă-n chihlimbarul societăţii româneşti viciate de corupţie. Ea primise o bursă la o universitate din Anglia. Dar englezii n-o acceptă la universitate decât dacă are medie mare la Bac.

Scenele din film sunt cumva providenţiale, aş îndrăzni să spun că povestea-i despre "instant karma". Toţi oamenii sunt părtaşi la o uneltire de calibru transcendental. Poliştii, cunoştinţele, mituiţii, mituitorii, Miticii înduioşător de rudimentari din ţară. Printre oameni se propagă inconturnabil patima. Păcatul. Erodarea moralităţii omului e ireversibilă şi toţi suntem personaje în acest teatru de umbre pe pâmânt. Extrem de violent, sau duios de insidios, e spectacolul ăsta ultra-realist al omului fără coloană vertebrală. Lumea pâmânteană de-aici, din România, pâlpâie cu semnale luminoase roşii pe un presupus radar al Dumnezeirii, acolo-n Ceruri unde stă. Oamenii persită în păcat, natura umană e coruptă, moralitatea e doar un cod de legi atârnat ca un calendar în cui, în bucătăria unui apartament de bloc comunist. Cine Dumnezeu mai cască ochii la paiul din ochii altuia, când bârna din ochiul tău ţi-a mărit aşa tare dioptriile?

Citiţi integral cronica AICI.

Bac-ul ăsta, a spus Mungiu pentru MEDIAFAX, e, de fapt, un prag în viaţa omului. Vârsta tatălui Romeo din film e, la fel, bornă în viaţa bărbatului. "În film e vorba şi despre natura umană, şi despre societatea românească, şi despre un raport între oameni care se iubesc, e şi portretul unei vârste în care te uiţi la viaţa ta din urmă şi la ce-a mai rămas şi încerci să-i găseşti un sens. Titlul meu preferat pentru acest film, sub care am submis, de fapt, filmul la Eurimages era în engleză: "Recycling feelings". Mă amuza foarte tare ideea asta că vine un moment în viaţa ta în care toate resursele tale principale s-au consumat şi trebuie să le mai revezi o dată pe alea pe care le-ai avut, să vezi ce faci cu ele. Dar am ales acest titlul succint, uşor de ţinut minte, pentru că Bacalaureat este un examen, un prag pe care îl treci şi te gândeşti atunci ce-i cu viaţa ta.", ne-a spus Cristian Mungiu.

Filmul e în competiţia oficială la Festivalul de la Cannes.