- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (28.10.2009, 12:27)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Premiera "This Is It", cu imagini de la repetiţiile lui Michael Jackson, a avut loc la Los Angeles
Premiera documentarului "This Is It" a avut loc la Los Angeles, marţi, în faţa unor staruri de calibru precum Wills Smith, Jennifer Lopez şi fraţii Jackson, filmul obţinând aprecieri din partea criticilor şi demonstrând că Michael Jackson poate să îşi încânte fanii chiar şi după moarte.
Urmărește
173 afișări
Premiera "This Is It", cu imagini de la repetiţiile lui Michael Jackson, a avut loc la Los Angeles (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Montat dintr-un total de 80 de ore înregistrate pe casete video, filmate la Los Angeles, în timpul repetiţiilor megastarului pentru seria de 50 de concerte pe care acesta ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra, începând din 13 iulie, documentarul "This Is It" a fost descris de regizorul Kenny Ortega drept "o poveste despre un maestru al generaţiei sale".
Câteva sute de fani, dintre care mulţi purtau câte o mănuşă albă cu paiete, asemănătoare celei pe care starul a început să o poarte în anii 1980, s-au adunat în faţa cinematografului din Los Angeles unde a fost programată premiera, ce a avut loc simultan şi la Londra. Aproximativ 150.000 de fani, inclusiv din Brazilia şi Australia, au privit online premiera din Los Angeles.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Filmul a fost proiectat în alte 15 oraşe din lume, inclusiv în Seul, Johannesburg, Rio De Janeiro şi Berlin.
Berry Gordy, fondatorul celebrei case de discuri Motown Records, dar şi fraţii megastarului - Jermaine, Tito, Jackie şi Marlon - s-a aflat printre personalităţile prezente la această premieră.
Kenny Ortega a susţinut un mic discurs înainte de proiecţia filmului din Los Angeles şi l-a descris pe Michael Jackson drept "un om a cărui inimă a bătut pentru a face ca această lume să devină una mai bună". Totodată, regizorul documentarului a mărturisit că filmul "This Is It" este şi a fost dintotdeauna un omagiu adus fanilor lui Michael Jackson.
Filmul se deschide printr-o scenă în care starul apare alături de dansatorii aleşi chiar de el pentru a participa la concertele pe care ar fi trebuit să le susţină la Londra. Dansatorii vorbesc despre cum s-au simţit colaborând cu celebrul cântăreţ, iar apoi filmul continuă direct cu o secvenţă în care starul repetă coregrafia piesei "Wanna Be Startin' Somethin'".
În următoarele aproape două ore, spectatorii au putut să vizioneze imagini de la repetiţiile megastarului pentru mai multe din piesele sale de succes ce urmau să fie incluse în concertele londoneze - "Beat It", "Thriller", "Black or White", "Man in the Mirror".
Pe parcursul întregului film, fanii au putut vedea cum Michael Jackson lucra intens alături de cântăreţii ce făceau backing vocals şi cu dansatorii din echipa sa, pentru a crea un spectacol care să îi entuziasmeze pe fanii săi. Spectatorii prezenţi la această premieră au fost impresionaţi, aplaudând şi aclamându-l pe starul dispărut, de şapte ori în timpul proiecţiei.
Claudia Puig, critic de film pentru USA Today, a declarat pentru Reuters, după vizionarea documentarului, că acest film "oferă o idee despre cum urma să fie spectacolul" şi că reprezintă "o fereastră către capacitatea lui (a lui Michael Jackson - n.r.) extraordinară de a-şi încânta fanii".
Kirk Honeycutt, unul dintre criticii revistei The Hollywood Reporter, a declarat: "Cu mare încredere în sine, el a reuşit în mod evident să creeze un concert spectaculos pentru scenele din Londra".
Deşi Michael Jackson părea slab în aceste imagini, cei mai mulţi spectatori au declarat la sfârşitul filmului că nu au văzut nimic în aceste scene care să îi facă să creadă că celebrul cântăreţ ar fi fost bolnav în timpul acestor repetiţii.
Michael Jackson, fost membru al uneia dintre legendele casei Motown Records, trupa The Jackson 5, deţine în continuare recordul pentru cel mai bine vândut album din toate timpurile - "Thriller", lansat în 1982.
Starul a decedat pe 25 iunie, în Los Angeles, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 50 de ani.
Oficialii americani au declarat că inima starului s-a oprit din cauza unei supradoze de sedative combinate cu un puternic anestezic, Propofol, un medicament folosit de regulă în timpul intervenţiilor chirurgicale. Filmul "This Is It" nu abordează subiectul morţii cântăreţului, considerată de autorităţile americane drept "omucidere".
Presa internaţională a calificat cele 50 de spectacole pe care Michael Jackson ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra drept "turneul de revenire" a starului, care a părăsit scena publică în anul 2005, după ce a fost achitat de acuzaţia de pedofilie de un tribunal din Santa Maria, care se află la 200 de kilometri la nord de Los Angeles.
La puţin timp după acest proces, care a provocat o efervescenţă mediatică considerabilă, Jackson a părăsit statul California, mutându-se mai întâi în Bahrain, apoi în Europa şi, ulterior, în Las Vegas.
Presa a scris că starul american avea datorii de aproximativ 400 - 500 de milioane de dolari în momentul morţii sale, însă valoarea bunurilor sale - în principal drepturile de autor asupra pieselor sale dar şi a catalogului pieselor Beatles, depăşeşte cu mult această sumă.
După moartea starului, compania AEG Live, organizatoarea celor 50 de concerte de la Londra, a semnat, la începutul lunii august, un contract în valoare de 60 de milioane de dolari cu Sony Pictures pentru producerea acestui documentar ce include imagini din timpul repetiţiilor starului.
La Bucureşti, premiera filmului este programată miercuri, la Hollywood Multiplex.
Documentarul va rula în cinematografe doar două săptămâni.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe