Premiile MTV Europe Music au fost decernate (Galerie Foto şi Video)

Publicat: 07 11. 2008, 14:39
Actualizat: 08 11. 2012, 13:34

Paul McCartney a primit Ultimate Legend Award din mâinile lui Bono, vocalistul celebrei trupe irlandeze U2, care nu a ezitat să-l compare pe fostul membru al trupei Beatles cu un papă, considerându-l totodată "nemuritor".

GALERIE FOTO

În discursul lui de acceptare a premiului, McCartney a adus un omagiu celorlalţi membri ai trupei BeatlesJohn Lennon, George Harrison şi Ringo Starr.

"În urmă cu mulţi ani, eram doar patru tineri băieţi născuţi şi crescuţi aici, în Liverpool, dar iată că ne-am descurcat destul de bine", a declarat McCartney.

"Mulţumesc întregii mele familii, mulţumesc celor care m-au susţinut de-a lungul anilor, tuturor celor din Marea Britanie şi tuturor celor din America, pentru că l-au votat pe Obama", a salutat starul britanic alegerea noului preşedinte american.

10.000 de fani au asistat la gala de decernare a premiilor, iar 30 de milioane de telespectatori din toată lumea au urmărit ceremonia la televizor.

Cântăreaţa americană Britney Spears a câştigat premiile MTV Europe Music pentru Cea mai bună interpretare şi Cel mai bun album ("Blackout").

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60189883

Printre ceilalţi câştigători s-a numărat şi trupa rock americană 30 Seconds To Mars, condusă de actorul Jared Letto, care a câştigat premiile pentru Cea mai bună trupă rock şi Cel mai bun videoclip.

Trupa Tokio Hotel a câştigat premiul pentru Cel mai bun concert, în timp ce Pink a fost recompensată cu premiul pentru Cel mai bun cântec, pentru piesa "So What".

Cântăreaţa Katy Perry a fost desemnată Revelaţia anului, rapper-ul Kanye West a primit premiul de Artistul hip hop al anului, iar turcul Emre Aydin a fost recompensat cu premiul pentru Cel mai bun cântec european.

La această ediţie a MTV Europe Music Awards, trupa Morandi a fost desemnată Best Romanian Act.

Printre artiştii care au concertat, joi seară, pe scena de la Echo Arena din Liverpool s-au numărat Beyonce, Kanye West, Katy Perry şi britanica Estelle.