Prima pagină » Life-Inedit » Premiul cel mare la tragerea loto 6/49 de duminică, reportat

Premiul cel mare la tragerea loto 6/49 de duminică, reportat

Premiul cel mare la tragerea loto 6/49 de duminică, în valoare de aproape 6,5 milioane de euro, va fi reportat pentru a 14-a săptămână consecutiv, după ce niciun jucător nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere câştigătoare.
Premiul cel mare la tragerea loto 6/49 de duminică, reportat
04 mai 2008, 20:05, Life-Inedit

Numerele extrase duminică au fost: 35, 4, 30, 26, 47, 3, iar numărul Noroc, 3771598.

Premiul la categoria I se va reporta pentru săptămâna viitoare, după ce niciun jucător nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere câştigătoare.

Tot duminică au fost desemnaţi, prin tragere la sorţi, şi câştigătorii celor 100 de premii a câte 10.000 de lei puse în joc pentru Tombola Sărbătorilor de Paşte. Lista câştigătorilor va fi afişată în agenţiile loto începând cu data de 5 mai, pe site-ul Loteriei române www.loto.ro şi va fi publicată în revista Loto Prono din data de 6 mai.

Ultimul mare premiu câştigat la Loteria Română s-a înregistrat în luna ianuarie anul acesta, când un cetăţean turc, rezident în Bucureşti, a încasat aproximativ 12 milioane de euro, cel mai mare premiu din istoria Loteriei.