Premiul de aproape un milion de euro, câştigat la Loto

Premiul la tragerea de duminică la Loto 6 din 49, în valoare de aproximativ un milion de euro, a fost câştigat, numerele trase fiind 41, 22, 13, 34, 3 şi 27.

Urmărește
111 afișări
Imaginea articolului Premiul de aproape un milion de euro, câştigat la Loto

Premiul de aproape un milion de euro, câştigat la Loto (Imagine: Mediafax Foto)

Premiul cel mare este în valoare de 3.414.107,99 de lei (aproximativ un milion de euro), potrivit Loteriei Naţionale.

Numărul "noroc" al tragerii de duminică este 3095197.

Loteria Română anunţat săptămâna aceasta trageri speciale în luna decembrie, fondul de câştiguri al categoriei I la Tragerile Speciale Loto 6/49 fiind suplimentat cu 250.000 de lei, iar în noaptea de Revelion va avea loc o tombolă pentru care se pun în joc autoturisme Audi A4 şi alte premii în bani.

O altă tragere specială Loto 6/49 a Lunii Decembrie va avea loc în 14 decembrie.

Loteria Română mai anunţă că pe 24 decembrie va organiza Tragerea Specială Joker a Crăciunului, fondul de câştiguri al categoriei I urmând să fie suplimentat cu 250.000 de lei.

Instituţia mai organizează şi o Tragere Specială Loto 6/49 a Anului Nou, programată pentru 28 decembrie, fondul de câştiguri al categoriei I fiind suplimentat cu suma de 1.000.000 de lei.

Loteria Română va mai organiza, ca în fiecare an, Tombola Anului Nou, pentru care se pun în joc 100 de premii: patru autoturisme limuzină Audi A4 şi 96 premii a câte 5.000 de lei.

La Tombola Anului Nou pot participa toţi cei care depun, în perioada 1-28 decembrie, cel puţin un plic cu câte cinci lozuri necâştigătoare, din gama celor care costă trei lei. Extragerea pentru desemnarea câştigătorilor va avea loc pe 8 ianuarie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici