Tobias Baumgaertner, un fotograf de origine germană, a reuşit să surprindă în Melbourne doi pinguini văduvi care se consolează aproape seară de seară, îmbrăţişându-se şi admirând priveliştea. Fotografia a fost premiată în cadrul unei competiţii locale.
Cei doi pinguini fac parte din colonia de 1.400 de pinguini de talie mică, a oraşului Melbourne, Australia. Aceasta este cea mică specie de pinguin, înălţimea maximă fiind de 33 cm.
”Unul dintre voluntarii care se ocupă de această colonie mi-a spus povestea celor doi pinguini şi m-a înduioşat. Pinguinul alb este femela şi celălalt, din stânga, este masculul. Amândoi şi-au pierdut partenerii cam în aceeaşi perioadă. De atunci, cei doi pinguini se întâlnesc în fiecare zi, stau îmbrăţişaţi şi privesc ore în şir luminile şi agitaţia oraşului”.
Fotografului nu i-a fost uşor să surprindă momentul. El a petrecut 3 nopţi urmărind pinguinii, până a reuşit să facă poza perfectă. ”Cea mai mare provocare a fost lipsa luminii şi concursul impunea să ne folosim doar de lumina naturală. Plus că cei doi pinguini se mişcau tot timpul. A fost dificil dar am fost norocos şi am prins un moment superb”, a susţinut fotograful câştigător, Tobias Baumgaertner.
Happy World Penguin Day! ?#WorldPenguinDay
? – Tobias Baumgaertner @tobiasvisuals on IG. pic.twitter.com/eUWWiVdF6x
— Hajju Abba (@HajjuAbba) April 25, 2020