Poliţia din India arestat patru persoane suspectate că au difuzat un episod nelansat din popularul serial fantasy Game of Thrones.
Trei dintre persoanele acuzate sunt angajaţi ai companiei Prime Focus Technology, în timp ce una este fost angajat.
Prime Focus, o companie cu sediul în Mumbai, ce stochează şi procesează serialul HBO pentru site-ul de streaming online din India, Hotstar, au depus o plângere la poliţie. Serialul fantasy este deja cel mai piratat serial din istoria televiziunii.
Episodul 4 al celui de-al 7-lea sezon a apărut ilegal online pe 4 august, cu câteva zile înainte de lansarea sa oficială la nivel global.
Serialul produs de HBO a fost piratat de mai multe ori de-a lungul anilor. Cel mai recent, un grup de piraţi informatici au declarat că au furat 1,5TB de date, care ar include episoadele „Ballers”, „Room 104” şi scenarii din episoadele „Game of Thrones”. Luni, aceştia au difuzat online o parte din materialele nelansate.
Arestările de luni au legătură cu episodul care a fost difuzat ilegal, nu cu cele mai recente acţiuni ale piraţilor informatici.
Cele patru persoane au fost acuzate penal şi vor fi reţinute până pe 21 august, conform autorităţilor din India.
„Game of Thrones” este seria cea mai longevivă, produsă şi difuzată de HBO. Al şaselea sezon a avut o medie de 25 de milioane de telespectatori, ceea ce l-a făcut cel mai vizionat serial difuzat de către postul tv.
Serialul „Urzeala tronurilor”, premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.
Dacă episodul final din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor” a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori, în SUA, premiera sezonului VI pe HBO a fost privită nu mai puţin de 10.7 milioane de telespectatori, conform Hollywood Reporter.
Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. În 2016, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.
Citeşte şi: Leonardo DiCaprio va fi Leonardo da Vinci
Citeşte şi: Cât de periculos este să intri încălţat în casă
Citeşte şi: Top 10 cele mai populare aplicaţii pentru Android în iulie 2017. Aplicaţiile pe care nu trebuie să le ratezi
Citeşte şi: Top 10 cele mai populare aplicaţii pentru Android în iulie 2017. Aplicaţiile pe care nu trebuie să le ratezi
Citeşte şi: A fost lansată PRIMA aplicaţie de mobil atestată ca metodă contraceptivă. Cum funcţionează aceasta
Citeşte şi: FOTO | Ryan Reynolds a scris un mesaj emoţionant în memoria cascadorului care şi-a pierdut viaţa, luni, pe platourile de filmare pentru ”Deadpool 2”