- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (19.02.2019, 16:43)
- , Mediafax
Prima centrală energetică în SPAŢIU, la un pas de realizare. China a început deja construirea unei baze experimentale
China se pregăteşte să construiască o staţie energetică solară în spaţiu, a doua economie a lumii alocând programului său spaţial un buget anual de 8 miliarde de dolari, al doilea pe plan mondial după cel american, relatează Bloomberg.
Urmărește
2396 afișări
Prima centrală energetică în SPAŢIU, la un pas de realizare. China a început deja construirea unei baze experimentale
Oamenii de ştiinţă au început deja construirea unei baze experimentale în oraşul Chongqing din vestul Chinei. Iniţial, proiectul prevede dezvoltarea unei centrale electrice mai mici în stratosferă, între 2021 şi 2025, urmată de o instalaţie solară de 1 megawatt în spaţiu până în 2030 şi, în cele din urmă, de generatoare mai mari, potrivit unei publicaţii de stat dedicată ştiinţei şi tehnologiei.
Ambiţiile Chinei de a câştiga un statut de superputere mondială se reflectă şi în activitata spaţială. Iată câteva proiecte chineze:
Explorarea lunii. O sondă a ajuns pe faţa întunecată a lunii pe 3 ianuarie, acoperind o serie de misiuni şi stimulând ambiţiile Chinei. Chang'e-4, roverul numit după zeiţa lunii, este echipat cu un spectrometru radio cu frecvenţă joasă pentru a ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă modul în care au apărut primele stele şi cum a apărut universul, după Big Bang, potrivit agenţiei chineze Xinh. Misiunea lunară chineză a testat dacă satelitul Pământului poate susţine viaţa. Imaginile trimise de Chang'e-4 luna trecută au arătat o primă frunză verde ieşită din seminţe de bumbac, pe lună, la nouă zile după iniţierea experimentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
China are mai multe astfel de misiuni în pregătire. Încă patru versiuni ale sondei Chang'e sunt pregătite, cel puţin două dintre acestea urmând a ajunge la polul sudic al lunii. Agenţia naţională pentru spaţiu analizează, de asemenea, înfiinţarea unei baze pe Lună. O sondă chineză urmează să ajungă pe Marte până la sfârşitul acestui deceniu.
China îşi propune să construiască o staţie spaţială proprie în jurul anului 2022. Numită Tiangong, staţia va avea un modul de bază şi alte două module experimentale, cu o greutate totală de 66 de tone şi capabile să adăpostească trei persoane, cu un ciclu de viaţă proiectat de cel puţin 10 ani. Facilitatea ar fi folosită pentru cercetări ştiinţifice.
Important, preşedintele Xi Jinping a admis eliminarea monopolului guvernamental asupra lansărilor în spaţiu, fapt care a dus la apariţia unor companii de mici dimensiuni, care intenţionează să concureze cu firmele antreprenorilor Elon Musk, Jeff Bezos şi Richard Branson. Startup-urile primesc finanţări din partea fondurilor de investiţii din China şi a investitorilor locali şi se pot baza, de asemenea, pe expertiza cercetătorilor din programul spaţial naţional.
China cheltuieşte cel puţin 9 miliarde de dolari pentru a construi un sistem de navigaţie şi a reduce dependenţa de GPS-ul deţinut de americani, ai cărui sateliţi sunt folosiţi de telefoanele inteligente, sistemele de navigaţie auto, microcipurile aflate la gâtul animalelor de casă sau de rachetele ghidate. Toţi aceşti sateliţi sunt controlaţi de Forţele Aeriene americane, situaţie incomodă pentru guvernul chinez. Aşa că acesta dezvoltă o alternativă, sistemul de navigaţie Beidou, care ar trebui să ofere o precizie de poziţionare de 1 metru sau mai puţin.
Nu în ultimul rând, puterea asiatică dezvoltă capabilităţi spaţiale sofisticate, cum ar fi "inspectarea şi repararea sateliţilor", precum şi eliminarea gunoaielor de pe orbită, "cel puţin unele dintre acestea urmând să funcţioneze ca arme împotriva sateliţilor americani", aprecia US Defense Intelligence Agency. Ministerul de Externe al Chinei a declarat că afirmaţiile Statelor Unite sunt "neîntemeiate".
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Twitter lansează instrumente de monitorizare a reclamelor politice pentru alegerile europarlamentare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Caz tulburător la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cristina a murit la 39 de ani, deşi medicii spuneau că este bine
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:23
-
ieri, 22:51
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1070. Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia / SBU demontează reţeaua de spioni ruşi care viza avioanele F-16 / Zelenski s-a întâlnit cu Macron şi preşedintele Consiliului European, în Polonia / Rafinăria de petrol Ryazan din Rusia îşi suspendă activitatea / Atacuri ruseşti asupra a 9 comunităţi din regiunea Sumy