Prima fotografie a fetiţei cuplului West-Kardashian, estimată la 2 milioane de dolari

Publicaţiile de profil i-ar fi oferit starletei Kim Kardashian suma de 2 milioane de dolari pentru drepturile exclusive asupra primei fotografii a fetiţei ei şi a rapperului Kanye West.

Urmărește
420 afișări
Imaginea articolului Prima fotografie a fetiţei cuplului West-Kardashian, estimată la 2 milioane de dolari

Kim Kardashian si Kanye West (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starleta americană Kim Kardashian a născut, pe 15 iunie, primul ei copil, cu o lună înainte de termen.

Fetiţa a primit numele North (Nord) West şi toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să vadă cum arată, potrivit news-de-stars.com.

Din acest motiv, se pare că sume colosale sunt vehiculate de publicaţiile de profil în schimbul obţinerii dreptului de a avea prima fotografie a bebeluşului, care cu siguranţă va face ocolul lumii.

În 2008, cuplul Brad Pitt - Angelina Jolie a primit suma de 14 milioane de dolari pentru primele fotografii în exclusivitate ale gemenilor lor Vivienne şi Knox.

Kim Kardashian şi Kanye West au anunţat în luna decembrie 2012 că aşteaptă un copil.

La începutul lunii iunie, vedeta americană Kim Kardashian a devenit din nou o femeie liberă, după ce divorţul de fostul ei soţ, jucătorul de baschet Kris Humphries, a fost finalizat.

Acesta este cel de-al doilea divorţ pentru Kim Kardashian. Starleta americană a fost căsătorită timp de patru ani cu producătorul muzical Damon Thomas, de care s-a despărţit în 2004.

Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare din 2010 - provenind din apariţiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii şi a unei creme de bronzat - ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari.

Kim Kardashian are o relaţie cu rapperul Kanye West care a început în aprilie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici