Prima pagină » Life-Inedit » Andreea Antonescu, „victima” unei farse, la MTV

Andreea Antonescu, „victima” unei farse, la MTV

Andreea Antonescu a avut parte de o farsă pusă la cale de echipa programului de dimineaţă "Semen cu Ivan", de la MTV şi ProFM, ce va putea fi urmărită miercuri, pe cele două posturi.
Andreea Antonescu,
18 nov. 2008, 12:22, Life-Inedit

Invitată la MTV pentru un interviu, cântăreaţa a avut surpriza să îl întâlnească pe trăznitul reporter al rubricii "LOL Story", care a jucat rolul unui tânăr emo extrem de trist. Fiind studentă la psihologie, Andreea Antonescu a încercat să îi dea câteva sfaturi utile pentru a fi mai optimist, momentul culminant fiind acela în care reporterul MTV a convins-o să îl gâdile în talpă. Emisiunea "LOL Story" cu Andreea Antonescu poate fi urmărită miercuri, la "Semen cu Ivan".

"Indiscutabil, este cea mai tare farsă care mi s-a făcut şi nu au fost puţini cei care au încercat. Reporterul de la «LOL Story» m-a determinat să trec prin toate stările posibile: am ajuns de la disperare la extaz. Tot ce am vrut a fost să îl fac să zâmbească", a declarat Andreea Antonescu.

Pavel, reporterul trăznit al programului de dimineaţă "Semen cu Ivan", difuzat de luni până vineri, de la ora 8.00, la MTV, şi de la 6.00, la ProFM, are parte în fiecare dimineaţă de noi aventuri amuzante, iar când se întâlneşte şi cu diverse vedete din showbiz-ul românesc, se lasă cu multe zâmbete la final.