Principesa Margareta şi ambasadorul Martin Harris au plantat un stejar în onoarea prinţului George – FOTO

Publicat: 04 08. 2013, 17:48
Actualizat: 31 03. 2020, 03:13

Stejarul a fost plantat în Parcul Regal Săvârşin, potrivit unui anunţ postat pe blogul oficial al principelui Radu.

Copacul a fost numit „Stejarul Principele George” şi a fost plantat în prezenţa şi cu ajutorul ambasadorului Martin Harris, a soţiei sale, Linda MacLachlan, şi a fiicelor lor, Catriona, Tabitha şi Flora.

Stejarul face parte din specia „Quercus Borealis”, a fost plantat în faţa peluzei castelului şi a crescut dintr-o ghindă din parcul regal, culeasă şi plantată în serele familiei regale a României de principesa moştenitoare Margareta, în urmă cu doi ani.

Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, Catherine, au înregistrat oficial, vineri, naşterea primului lor copil, prinţul George, care s-a născut pe 22 iulie.

Prinţul George este primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.