- Home
- Life-Inedit
- NISA, (24.06.2010, 11:36)
Prinţul Albert al II-lea de Monaco se căsătoreşte cu Charlene Wittstock în vara lui 2011
Prinţul Albert al II-lea de Monaco se va căsători în vara lui 2011 cu Charlene Wittstock, cu care s-a logodit miercuri, a anunţat acesta într-un interviu, care a apărut joi în cotidianul local Nice-Matin.
Urmărește
225 afișări
Prinţul Albert al II-lea de Monaco se căsătoreşte cu Charlene Wittstock în vara lui 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Căsătoria va avea loc vara viitoare", a spus prinţul, declarându-se "fericit" că şi-a anunţat logodna poporului monegasc, care aştepta acest moment de multă vreme.
Rugat să descrie personalitatea logodnicei sale, prinţul a amintit trecutul acesteia de campioană la nataţie şi a subliniat că Charlene Wittstock are o personalitate bine conturată, construită pe valorile necesare unui bun sportiv. "Interesul pentru cauzele umanitare, mai ales pentru cele privind copiii, este expresia unei mari sensibilităţi şi a unei deschideri spre ceilalţi", a mai spus acesta.
Întrebat despre viziunea sa asupra rolului viitoarei prinţese, succesorul lui Rainier al III-lea a declarat că îşi doreşte ca "Charlene, care iubeşte Monaco şi care cunoaşte deja bine principatul, să-i înţeleagă specificităţile înainte să se integreze pe deplin în viaţa acestuia".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
"Îmi doresc şi ca populaţia monegască să o întâmpine cu bunăvoinţă. Şi să-i aprecieze cultura şi viziunea care ar putea să ne aducă ceva nou", a mai spus acesta.
Prinţul Albert al II-lea, în vârstă de 52 de ani, s-a logodit, miercuri, în palatul princiar Monaco, cu Charlene Wittstock, în vârstă de 32 de ani, a anunţat casa regală monegască într-un comunicat.
Prinţul Albert al II-lea, născut pe 14 martie 1958, este fiul prinţului Rainier al III-lea şi al prinţesei Grace Kelly. Albert al II-lea i-a urmat tatălui său pe tronul principatului Monaco pe 12 iulie 2005.
Charlene Wittstock, de naţionalitate sud-africană, s-a născut pe 25 ianuarie 1978, la Bulawayo, în Zimbabwe. Înainte de a se stabili în Monaco, Charlene Wittstock a fost educatoare şi campioană la nataţie.
Prinţul de Monaco şi iubita lui, care s-au cunoscut în urmă cu câţiva ani, apăreau frecvent împreună în public, la evenimente sportive şi culturale, dar şi la celebrul Bal de la Rose care inaugurează în fiecare an sezonul estival monegasc.
Cei doi au participat, în urmă cu câteva luni, la o şedinţă foto privată organizată de revista specializată în chestiuni regale Point de vue, acest eveniment determinându-i pe analiştii protocoalelor caselor regale şi princiare să afirme că a fost vorba de un "pre-anunţ oficial" al logodnei.
Charlene Wittstock a început să atragă atenţia asupra performanţelor sale sportive la sfârşitul anilor 1990 şi a purtat culorile sud-africane la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000. Cariera sa a atins apogeul doi ani mai târziu, când Charlene Wittstock a câştigat trei medalii de aur la Cupa mondială de nataţie din 2002, în probele de 50 metri spate, 100 metri spate şi ştafeta de 4x100 metri.
Albert al II-lea, el însuşi pasionat de sport, a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, începând cu cea organizată la Calgary în 1998 şi terminând cu cea organizată la Salt Lake City în 2002, în calitate de membru al echipei naţionale de bob. Albert al II-lea este membru al Comitetului Internaţional Olimpic, din 1985, şi preşedintele Comitetului Olimpic Monegasc.
Prinţul Albert şi Charlene Wittstock au început să se afişeze împreună în timpul Olimpiadei de iarnă din 2006 de la Torino. La cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, în 2007, jurnaliştii au comparat apariţia lui Charlene pe covorul roşu cu cea din 1955 a lui Grace Kelly, mama lui Albert, sperând ca frumoasa sud-africană să aibă parte de aceeaşi soartă fericită ca a starului american, care în urma acestui eveniment a devenit soţia prinţului Rainier de Monaco.
Prinţul Albert are doi copii, din relaţii pasagere, însă, potrivit regulilor de succesiune ale principatului catolic de pe Riviera Franceză, doar copiii născuţi în cadrul căsătoriei pot moşteni tronul.
Ultima dată când Monaco a sărbătorit o nuntă regală a fost în 1956, când tatăl lui Albert, Rainier, s-a căsătorit cu actriţa americană câştigătoare a unui premiu Oscar Grace Kelly.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Prinţul Albert de Monaco s-a logodit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Nicuşor Dan, despre o eventuală retragere din cursa electorală: Până pe 15 martie putem să analizăm
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”