- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (28.10.2007, 14:43)
Prinţul William ar putea să se căsătorească cu Kate Middleton
Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi-a reluat relaţia cu Kate Middleton, dar surse apropiate familiei regale spun că cei doi se vor căsători abia după 2009, după ce fiul prinţului Charles îşi va încheia serviciul militar.
Urmărește
3 afișări
Prinţul William ar putea să se căsătorească cu Kate Middleton
La începutul lunii octombrie, prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, a fost fotografiat în compania lui Kate Middleton, logodnica fiului său William, în timpul unei partide de vânătoare. Acest fapt a confirmat speculaţiile făcute de publicaţiile britanice, potrivit cărora prinţul William, în vârstă de 25 de ani, şi-a reluat relaţia cu Middleton, informează Daily Mail.
Publicaţiile britanice speculează că nu va dura mult până când William o va cere de soţie pe Middleton, în vârstă de 25 de ani. Însă surse apropiate prinţului, locotenent secund în regimentul Household Cavalry, spun că, deşi cei doi şi-au reluat relaţia, Kate va trebui să mai aştepte până cel puţin în luna iulie 2009 pentru a deveni mireasa acestuia.
Potrivit surselor, "El şi Kate au discutat mult despre viitorul lor împreună. William i-a spus lui Kate că nu se grăbeşte să se însoare şi, deşi îşi doreşte acest lucru, nu o va face deocamdată. Probabil că o va face cel mai devreme în iulie 2009, după ce îşi va încheia serviciul militar".
Cei doi tineri s-au cunoscut la Universitatea St Andrews, în Scoţia, în 2001. William şi Kate împărţeau un apartament împreună cu alţi doi studenţi şi au devenit repede de nedespărţit. Primele fotografii ale cuplului au fost realizate în primăvara anului 2004, în timpul unei vacanţe în Elveţia.
Despărţirea lor, în aprilie, a provocat o mare uimire în Marea Britanie, pentru că mulţi se aşteptau ca cei doi să-şi anunţe logodna.
Printre motivele despărţirii lor au circulat două - primul, că tânărul ofiţer nu a vrut să se căsătorească, şi al doilea, că atenţia constantă din partea paparazzi-lor le-a sufocat relaţia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe