Prinţul William şi soţia lui, Kate, se mută din Londra. Vor locui mai aproape de regina Elisbaeta a II-a

Prinţul William şi soţia lui, Kate, îşi vor muta familia din centrul Londrei într-o zonă mai retrasă din Windsor, iar toţi cei trei copii ai lor vor frecventa aceeaşi şcoală privată din apropierea noii lor locuinţe, au declarat luni oficiali ai palatului.

Urmărește
1142 afișări
Imaginea articolului Prinţul William şi soţia lui, Kate, se mută din Londra. Vor locui mai aproape de regina Elisbaeta a II-a

William şi Kate se vor muta de la Palatul Kensington din vestul Londrei la Adelaide Cottage, la aproximativ 10 minute de mers pe jos de Castelul Windsor, au precizat oficialii palatului într-o declaraţie. potrivit AP.

Mutarea înseamnă că familia va fi mult mai aproape de regina Elisabeta a II-a, care locuieşte în castelul Windsor de la începutul pandemiei de coronavirus.

Reşedinţa oficială a reginei este Palatul Buckingham din Londra, dar unele relatări ale presei britanice au afirmat că monarhul, în vârstă de 96 de ani, ar putea locui acum permanent în Windsor.

Prinţul George, în vârstă de 9 ani, prinţesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, şi prinţul Louis, în vârstă de 4 ani, vor începe în septembrie la şcoala privată Lambrook School din apropiere de Ascot. George şi Charlotte au frecventat o şcoală din sudul Londrei, iar Louis tocmai îşi începe şcolarizarea formală cu normă întreagă.

Adelaide Cottage, construită în 1831 pentru regina Adelaide, soţia regelui William al IV-lea, este o casă cu patru dormitoare de dimensiuni relativ modeste pentru familia regală. Dar William şi Kate vor păstra apartamentul lor din Palatul Kensington ca bază oficială de lucru, precum şi conacul lor de ţară cu 10 dormitoare din Norfolk şi o cabană de vacanţă în Scoţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici