Prizonierul top-model: FOTOGRAFIA care face furori pe internet

Publicat: 20 06. 2014, 16:07
Actualizat: 30 03. 2020, 14:31

Jeremy Meeks, un bărbat în vârstă de 30 de ani, tatuat şi cu ochii albaştri, a fost arestat miercuri de Poliţia din Stockton, un oraş aflat la mică distanţă de San Francisco, alături de alţi trei complici, pentru o serie de jafuri armate.

A doua zi după arestare, fotografia de cazier a lui Jeremy Meeks a adunat peste 13.000 de „Like”-uri şi a fost distribuită de peste 350 de ori pe reţeaua de socializare Facebook.

„Dumnezeule, e aşa de frumos că îţi vine să-l mănânci!”, a scris pe Facebook internauta Adjutha Lambertina.

„Puteţi să mă legaţi cu cătuşe alături de el?”, s-a întrebat, cu umor, o altă utilizatoare de Facebook, Asher Morales.

„Ar trebui să apară pe un panou publicitar, nu într-o fotografie de cazier”, a afirmat, cu regret, Kylie Romero.

Complicii lui Jeremy Meeks, ale căror fotografii de cazier apar şi ele pe pagina de Facebook a comisariatului de poliţie citat, au adunat împreună doar 100 de „Like”-uri.