Producătorii filmului "Marea Mahmureală 2", daţi în judecată de casa Louis Vuitton

Producătorii filmului "Marea Mahmureală 2/ The Hangover Part II" au fost daţi în judecată de directorii casei de modă Louis Vuitton, din cauza unei genţi purtate de personajul interpretat de actorul Zach Galifianakis în această comedie de succes.

Urmărește
701 afișări
Imaginea articolului Producătorii filmului "Marea Mahmureală 2", daţi în judecată de casa Louis Vuitton

Producătorii filmului "Marea Mahmureală 2", daţi în judecată de casa Louis Vuitton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorii casei franceze susţin că geanta purtată de Zach Galifianakis într-o scenă din acest film este un fals, nefiind o creaţie originală a casei Louis Vuitton, informează femalefirst.co.uk.

Potrivit documentelor depuse, joi, la Curtea Federală din New York, conducerea casei Louis Vuitton s-a declarat profund nemulţumită din cauza scenei în care actorul Zach Galifianakis poartă pe umăr o geantă pe care se află logoul LVM şi spune: "Fiţi atenţi, aceasta este o geantă Louis Vuitton".

Directorii companiei franceze afirmă că acea geantă este un fals şi ar putea cauza confuzie în rândul consumatorilor.

Ei au cerut ca scena în cauză să fie tăiată din film şi au solicitat o parte din încasările obţinute de acest film.

"Marea Mahmureală 2/ The Hangover Part II" este continuarea producţiei de succes din 2009 "Marea mahmureală", care a devenit comedia interzisă minorilor cu cele mai mari încasări din toate timpurile şi a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film din categoria "comedie sau musical".

În continuarea aventurilor din primul film, Phil (Bradley Cooper), Alan (Zach Galifianakis), Stu (Ed Helms) şi Doug (Justin Bartha) călătoresc în Thailanda, pentru nunta lui Stu.

Speriat de consecinţele extreme ale petrecerii burlacilor din Las Vegas - prezentate în filmul din 2009 -, Stu a ales o distracţie mult mai cuminte: un simplu brunch. Dar lucrurile nu se petrec întotdeauna conform planurilor, iar cei patru se trezesc iarăşi prinşi într-o aventură cu totul şi cu totul sălbatică, în primitoarea Thailandă.

"Marea mahmureală 2" a avut încasări de 581,4 milioane de dolari în toată lumea de la premiera în cinematografe, pe 26 mai. Primul film a avut încasări de peste 467 de milioane de dolari în cinematografe, iar vânzările de DVD-uri au sporit această cifră la peste 600 de milioane de dolari, potrivit presei internaţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici