Guy Ritchie, în vârstă de 44 de ani, şi Jacqui Ainsley, în vârstă de 30 de ani, au o relaţie din aprilie 2010, informează huffingtonpost.com.
Jacqui Ainsley este în prezent însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului. Bebeluşul, care se va naşte spre sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, va fi cel de-al patrulea copil al regizorului Guy Ritchie.
Ritchie şi Ainsley au deja un băieţel, Rafael, născut în septembrie 2011.
Guy Ritchie a mai fost căsătorit cu artista americană Madonna. Cei doi au divorţat în anul 2008, punând capăt unei căsnicii care a durat opt ani.
Guy Ritchie şi Madonna au împreună doi copii: un fiu biologic, Rocco, în vârstă de 11 ani, şi un fiu adoptat, David, în vârstă de şase ani.
În decembrie 2011, Guy Ritchie a declarat pentru revista Details că i-a plăcut primul său mariaj cu Madonna, însă căsătoria lor a devenit ceva ce semăna cu o „telenovelă”.
Guy Ritchie a devenit celebru cu comediile sale marcate de un savuros umor britanic „Jocuri, poturi şi focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels” (1998) şi „Unde dai şi unde crapă/ Snatch” (2000). Cele mai recente filme ale sale sunt „RocknRolla”, lansat în 2008, şi „Sherlock Holmes”, lansat în decembrie 2009. „Sherlock Holmes”, o adaptare după povestirile poliţiste scrise de Arthur Conan Doyle, cu Robert Downey Jr. şi Jude Law în distribuţie, a avut o continuare, „Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor”, care a fost lansată pe marile ecrane la sfârşitul lunii decembrie 2011.