Prima pagină » Life-Inedit » Barack Obama, în vizită la cântăreaţa Gloria Estefan, pentru o campanie de strângere de fonduri

Barack Obama, în vizită la cântăreaţa Gloria Estefan, pentru o campanie de strângere de fonduri

Barack Obama s-a deplasat, joi seară, la reşedinţa din Miami a cântăreţei Gloria Estefan, cu ocazia unei campanii de strângere de fonduri pentru Partidul Democrat, au anunţat jurnaliştii care l-au însoţit pe preşedintele SUA.
16 apr. 2010, 16:15, Life-Inedit

Barack Obama şi gărzile sale de corp au ajuns puţin după ora 17.00 la reşedinţa cântăreţei americane de origine cubaneză şi a soţului ei, unde a avut loc o reuniune a liderilor Partidului Democrat din Statele Unite ale Americii. Taxa de participare a fost fixată, potrivit unei surse din această formaţiune politică, la 30.400 de dolari pentru fiecare cuplu.

Preşedintele american, care înainte de această reuniune s-a aflat la Centrul spaţial Kennedy, situat la o distanţă de 300 de kilometri faţă de Miami, pentru a prezenta noua strategie spaţială a administraţiei americane, îşi va încheia turneul din Florida printr-o altă acţiune de strângere de fonduri, ce va avea loc de această dată într-o sală de spectacole din centrul acestei metropole din sud-estul SUA.

Conducerea Partidului Democrat speră să colecteze aproximativ 2,5 milioane de dolari din cele două evenimente.

Gloria Estefan, născută pe 1 septembrie 1957, este o cântăreaţă şi compozitoare americano-cubaneză. Denumită „regina muzicii latino pop”, Gloria Estefan a vândut de-a lungul anilor peste 90 de milioane de albume şi a fost recompensată cu cinci premii Grammy.