Bilete de avion la preţuri mici, emisii reduse de gaze. Sună bine, nu? Un prim pas către un asemenea viitor a fost făcut.
Ampaire, o companie din California, a realizat primul zbor de test cu un avion hibrid-electric. Aeronava a parcurs distanţa de 50 de kilometri de pe insula Maui din Hawaii în doar 20 de minute. Cu o singură încărcare.
Avionul a fost un Cessna 337 modificat. I-au fost instalate două motoare electrice. Astfel a avut loc primul zbor de acest gen. Iar în doar doi ani ar urma să aibă loc şi primele zboruri cu pasageri.
Kevin Noertker, CEO Ampaire, a declarat: ”Industria emite aproape 3% din emisiile de CO2 la nivel global în fiecare an. Ceea ce am reuşit cu adevărat unic este că am luat tehnologia de la vehiculele electrice şi am încorporat-o în avion
Cu fiecare pas, folosind mai multă electricitate generată de o reţea curată vom putea să descreştem impactul asupra mediului şi să ajutăm clienţii să facă economii”
Stan Little, CEO Southern Airways, a declarat: ”Costul carburantului este una cele mai mari cheltuieli ale noastre. În timp ce căutăm diferite zone unde să putem controla costurile şi să scădem preţul pentru consumatori, reducerea costului pentru carburant este cea mai bună opţiune”.