De la a sări de pe clădiri până la a se lupta cu săbii de samurai şi a escalada munţi pe frânghii, actorul nu a permis niciodată să fie înlocuit în scenele de cascadorii din filmele de acţiune în care joacă.
Vedeta a dovedit din nou că este dependent de adrenalină, filmând o scenă în care atârnă de Burj Khalifa la 828 de metri înălţime.
Fotografiile îl arată pe actorul de 48 de ani deplasându-se de-a lungul ferestrelor etajului 124 al clădirii, în timp ce fanii urmăresc scena uimiţi.
„Misiune: Imposibilă IV” este regizat de Brad Bird şi va fi lansat pe 16 decembrie 2011. Jeremy Renner, Jonathan Rhys Meyers, Maggie Q şi Josh Holloway se află printre actorii care vor mai juca în acest film.
Tom Cruise, starul francizei „Misiune: Imposibilă”, a lansat pe marile ecrane la începutul lui 2009 filmul „Operaţiunea Valkyrie”. El traversează în prezent o perioadă extrem de prolifică din punct de vedere profesional, fiind anunţat în distribuţia mai multor filme – „The Tourist”, „Sleeper”, „The Monster of Florence”. Recent, el şi-a lansat pelicula „Întâlnire explozivă/ Knight and day”, unde joacă alături de Cameron Diaz.