Tigrul, conectat la un dispozitiv de urmărire radio, a plecat în luna iunie din rezervaţia naturală unde trăia şi a ajuns în statul Maharashtra din vestul ţării. Animalul a fost monitorizat pe măsură ce traversa întreaga ţară, iar cei care i-au urmărit parcursul au declarat că tigrul s-a întâlnit o singură dată, fără consecinţe grave, cu un om care l-a găsit sub tufişul în care se adăpostise. Experţii cred că masculul de doi ani şi jumătate ar fi pornit în căutarea prăzii, a unui nou teritoriu sau pentru a se împerechea.
Animalul este unul dintre cei trei pui ai unei femele din aceeaşi rezervaţie naturală şi a purtat zgarda care a permis localizarea acestuia începând cu luna februarie, a relatat BBC.
Specialiştii au declarat că tigrul nu a mers în linie dreaptă şi că informaţiile primite de la sateliţii GPS au înregistrat peste 5.000 de localizări ale animalului în ultimele nouă luni. Acesta se ascundea în timpul zilei şi călătorea noaptea, iar hrana lui principală era reprezentată de porcii sălbatici şi bovinele vânate pe traseu. Prădătorul nu şi-a făcut simţită prezenţa aproape deloc în comunităţile prin care a trecut: „Oamenii nici nu şi-au dat seama că un tigru trece prin curţile lor”, a comentat Dr. Habib, biolog la Institutul din India.
Din păcate, monitorizarea tigrului călător se apropie de final, întrucât zgarda va rămâne curând fără baterie.