Paris a interpretat rolul principal în comedia "National Lampoon’s Pledge This!", regizată de ea, a cărei acţiune se petrece într-un colegiu din Statele Unite.
Hilton a vrut să prezinte pelicula în cadrul Festivalului de la Cannes din mai 2005, însă a anunţat că a ratat premiera filmului din cauza divergenţelor cu producătorii în privinţa scenelor de nuditate din acesta.
Paris a declarat atunci: "Am acceptat rolul pentru că ştiam că nu voi realiza nicio scenă de nuditate. Am vrut să fac ceva într-un domeniu în care aş fi fost luată în serios, iar ei au adăugat o mulţime de scene cu fete dezbrăcate. Am fost atât de furioasă încât mi-am ratat premiera".
Până în luna octombrie 2006, Hilton părea să se fi calmat, asistând la premiera americană din Chicago a filmului, înainte ca acesta să apară pe DVD.
Filmul a apărut în două variante pe DVD – originalul şi încă una în care apar fete dezbrăcate -, cu toate că Hilton îşi menţine poziţia cu privire la aceste scene.
Worldwide Entertainment Group Inc a intentat un proces împotriva moştenitoarei la Tribunalul din Miami (locul în care a fost filmată pelicula, n.r.), motivând că Paris a primit 1 milion de dolari pentru "serviciile actoriceşti" şi pentru "promovare şi publicitate rezonabile".
Compania cere daune în valoare de 75.000 de dolari.
Din distribuţia filmului mai fac parte actriţa australiană Holly Valance şi Carmen Electra.