Râpa Roşie – cetatea fabuloasă sculptată de ape într-un deal
La doar câţiva kilometri de oraşul Sebeş, spre satul Daia Română, se ridică din pământ o enormă alcătuire de piatră, cu forme bizare. Versanţii alcătuiţi din coloane şi creste evocă, la fiecare pas, o colosală orgă de stâncă, o pădure împietrită, zidurile unei cetăţi fantastice, cu contraforturi ciclopice…
Râpa Roşie – cetatea fabuloasă sculptată de ape într-un deal
Trandafirie în lumina tare a soarelui de la miezul zilei, capătă la asfinţit o caldă nuanţă de roşu-cărămiziu intens, care i-a adus şi numele: Râpa Roşie.
Făuritoarea acestui straniu edificiu natural din piatră este apa. Ea a săpat, în feluritele roci - marne, argile, gresii - care alcătuiesc Râpa Roşie, coloane şi piramide, şanţuri, tuneluri şi văgăuni – o bogăţie de forme care fac din Râpa Roşie o privelişte rară, la fel de spectaculoasă ca Marele Canion al Americii de Nord (de care aminteşte prin culoarea intensă) şi la fel de impresionantă ca faimoasele „badlands” – un relief de eroziune cu ameninţătoare proeminenţe de piatră – ale aceluiaşi continent. De altfel, Râpa Roşie este ea însăşi o formaţiune de tip „badlands”, spun geologii, care aşa numesc aceste structuri rezultate prin eroziune – un microrelief de piramide şi turnuri, separate prin ravene. Alternanţa de roci şi procesele de şiroire sunt aici factorii determinanţi ai formării spectaculosului relief al Râpei Roşii.
Pârâul Secaşul Mare străbate acest ţinut, unul dintre afluenţii săi - un torent ce se varsă în el dinspre dreapta - fiind răspunzător de eroziunea care a înfăptuit această titanică sculptură.
Cei care au văzut Râpa Roşie pe vreme de ploaie puternică spun că aspectul ei devine atunci dramatic, cu pârâiaşe roşii brăzdând zidurile de stâncă şi curgând prin făgaşele pe care le adâncesc imperceptibil, an după an.
Înălţimea pereţilor de piatră brăzdaţi de coloane depăşeşte pe alocuri, 100 de metri, iar întreaga alcătuire se întinde pe o lungime de peste 800 de metri.
Văzută mai de aproape, unul dintre farmecele ei, pe vreme de vară, este alternanţa de roşu şi verde - stânci roşiatice şi brâne acoperite de verdeaţă. Printre piramidele, coloanele şi contraforturile de piatră curg la vale petice de vegetaţie, în care se ascund şi câteva plante rare: Cotoneaster integerrimus, Ephedra distachya, Centaurea atropurpurea, Dianthus serotinus, Cephalaria radiata, Asplenium nigrum. Onosma heterophyllum. Unele dintre ele sunt prezenţe oarecum neobişnuite aici, în Transilvania, fiind caracteristice mai curând stepelor sudice.
Declarată monument al naturii încă din 1950, Râpa Roşie este azi o rezervaţie geologică şi botanică (categoria a IV-a în clasificarea IUCN), întinsă pe o suprafaţă de 10 hectare, şi reprezintă nu doar unul dintre punctele de interes turistic major ale judeţului Alba, ci unul dintre cele mai remarcabile monumente naturale din România şi o raritate europeană.
Proiectul CITYLOGO, finanţat de către Comisia Europeană prin Programul URBACT II, în cadrul căruia Municipiul Alba Iulia este partener alături de alte oraşe europene (http://urbact.eu/fr/projects/metropolitan-governance/citylogo/homepage/), susţine evenimentul Alba sub lumini de Oscar, organizat în premieră în Alba Iulia. Acesta reprezintă una din acţiunile propuse de către Grupul Local de Sprijin al proiectului, din care fac parte mai mulţi factori interesaţi locali, printre care şi un fotograf şi un blogger. Printre obiectivele proiectului se numără şi creşterea vizibilităţii oraşului Alba Iulia la nivel naţional şi internaţional ca destinaţie atractivă pentru turişti şi investitori.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.