Rea Garvey, Reamonn: România este o ţară fantastică. Cea mai mare comoară a sa sunt oamenii

Solistul trupei Reamonn, Rea Garvey, invitat special la "Vocea României" pe 22 noiembrie, a declarat, într-un interviu acordat Pro TV Magazin, că România este o ţară fantastică şi consideră că cea mai mare comoară a acestei ţări sunt oamenii.

Urmărește
1698 afișări
Imaginea articolului Rea Garvey, Reamonn: România este o ţară fantastică. Cea mai mare comoară a sa sunt oamenii

Rea Garvey, Reamonn: România este o ţară fantastică; cea mai mare comoară a sa sunt oamenii

La 25 de ani, Rea Garvey a părăsit ţara natală, Irlanda, cu câţiva bani şi un CD în buzunar, şi a ajuns în Germania. Până să-şi înfiiinţeze propria trupă, în urma unui anunţ în ziar, a vândut tricouri la festivalurile de muzică. Apoi, a întâlnit-o pe clujeanca Josephine, care i-a devenit iubită şi l-a inspirat să compună piesa "Supergirl" cu care, de altfel, formaţia Reamonn s-a lansat pe plan internaţional.

În interviul acordat revistei Pro TV Magazin, Garvey a vorbit despre "legătura specială" pe care o are cu România. "Am o familie aici. Soţia mea, Josephine, este din Cluj şi am o legătură specială cu România, pentru că ea are încă multe rude aici. De pildă, mama ei vorbeşte româneşte cu fiica noastră (Rea are o fetiţă de 6 ani, Aamor - n.r.). Bunica ei este unguroaică, deci în casa noastră se vorbesc multe limbi. Fiica noastră vorbeşte, aşadar, multe limbi. Eu sunt un irlandez care trăieşte în Germania, însă nu mi-am uitat rădăcinile, iar soţia mea este foarte mândră că este româncă. După mine, România este o ţară fantastică", a spus cântăreţul.

Garvey a mai spus că adoră "toate întâlnirile cu prietenii şi rudele" când vine în vizită cu familia sa în România, de Paşte sau de Crăciun. "Îmi place când intrăm într-un apartament şi gazdele îţi pun absolut totul pe masă şi mâncăm, bem şi râdem. Adică eu nici măcar nu vorbesc limba română, dar mă simt bine stând printre ei şi înţeleg aproape tot ce se discută. De fapt, iubesc oamenii de aici. Cred că cea mai mare comoară a acestei ţări sunt oamenii".

Prezent la prima ediţie live a emisiunii "Vocea României", pe 22 noiembrie, la Pro TV, Rea Garvey i-a transmis salutări bunicii soţiei sale. Întrebat dacă este foarte apropiat de aceasta, el a răspuns: "Da, este superbă, o iubesc. Îmi găteşte numai bunătăţi. Este o femeie foarte puternică, foarte conectată la realitate, are o perspectivă fantastică asupra vieţii. La nunta noastră din Irlanda, stătea lângă bunica mea, care este o femeie micuţă, şi părea aşa, impresionantă. Îmi place s-o văd alături de strănepoata ei, încă are o licărire de tinereţe în ochi. Venim de multe ori la Cluj, nu pe cât de des pe cât ne-am dori, dar este fantastic să o vezi în mediul ei".

Cântăreţul a mai povestit cum sărbătoreşte Revelionul la Cluj-Napoca. "Ştii, nouă, irlandezilor, ne place să petrecem, însă mi-am dat seama că îmi este imposibil să ţin pasul cu oamenii de aici. Cel mai amuzant lucru care mi s-a întâmplat a fost de un Revelion. După ora României, la 10.00 noaptea sărbătorim trecerea în noul an pentru irlandezi, din cauza decalajului orar, la 11.00 - ne bucurăm pentru nemţi, iar pentru Anul Nou din România am plănuit să mergem în piaţa din centrul Clujului, să sărbătorim alături de verii soţiei mele. Ne-am dus cu două sticle de şampanie şi ne aşteptam să fie mii de oameni acolo, însă clujenii se pare că hotărâseră ca, tocmai în acel an, să facă Revelionul acasă. Aşa că, la miezul nopţii, eram în piaţă doar 4 oameni cu două sticle de şampanie, dar a fost o experienţă amuzantă".

Garvey a mărturisit că melodia "Supergirl" a fost inspirată de soţia ta, însă piesa nu este una de dragoste, ci mai degrabă "o critică". "În seara în care l-am compus, era prin decembrie, soţia mea s-a certat cu nişte prieteni şi a plecat singură spre casă, de capul ei. Nu avea bani să ia taxi, aşa că a sunat acasă şi mi-a spus că va veni pe jos, noaptea. Apoi, telefonul ei mobil a rămas fără baterie, iar eu eram atât de furios pentru că nu puteam lua legătura cu ea. A trebuit să aştept vreo două ore ca să ajungă acasă", a povestit solistul trupei Reamonn.

"«Supergirl» este, de fapt, despre faptul că nu eşti indestructibil. Ştiu că e puternică, ador această trăsătură românească a soţiei mele, este foarte hotărâtă, iar atunci când vrea să obţină ceva trece peste toate piedicile şi o iubesc pentru asta. Dar, în acelaşi timp, este vulnerabilă şi despre asta e vorba în «Supergirl». M-am îndrăgostit de soţia mea la prima vedere şi, în aceeaşi zi, am cerut-o de nevastă, fiind convins că este persoana potrivită pentru mine. Şi am avut dreptate!", a mai mărturisit cântăreţul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici