Amy Winehouse, spitalizată din cauza unei probleme pulmonare (Video)
Potrivit sursei citate, Amy Winehouse, care se luptă cu dependenţa de droguri, a fost internată, sâmbătă, la o clinică din Londra, fiind suspectată de infecţie pulmonară.
Celebra cântăreaţă, în vârstă de 25 de ani, a fost tratată de emfizem pulmonar în luna iunie.
La începutul acestui an, Amy Winehouse a fost internată în acelaşi spital pentru a-şi trata dependenţa de alcool şi de droguri.
La sfârşitul săptămânii trecute, starul britanic şi-a făcut mai multe analize pentru a vedea dacă severa afecţiune pulmonară de care a suferit nu a recidivat.
"Amy s-a internat pentru a face analize de depistare a unei eventuale infecţii pulmonare. Nu s-a internat pentru a-şi trata dependenţa de droguri. Se va face bine şi se va întoarce acasă foarte curând", a declarat, luni, un purtător de cuvânt al artistei.
Amy Winehouse este de multă vreme în atenţia presei din cauza consumului de droguri şi a comportamentului său rebel.
Cântăreaţa cu o voce excepţională şi autoare a albumului de succes "Back to Black", recompensat cu cinci premii Grammy, este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinţa de automutilare, anorexie şi bulimie.
Amy Winehouse a efectuat deja câteva cure scurte de dezintoxicare, de doar câteva zile: în august, septembrie şi noiembrie 2007 şi la începutul acestui an.
Amy Winehouse – "Valerie"