Regina Elisabeta a II-a şi-a început vizita istorică în Irlanda purtând verde, culoarea naţională

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a început istorica vizită de patru zile în Irlanda purtând un compleu de culoarea verde-jad cu pălărie asortată, monarhul având un obicei din a complimenta ţara gazdă încorporând emblema sau culoarea naţională în vestimentaţie, relatează The Independent.

Urmărește
251 afișări
Imaginea articolului Regina Elisabeta a II-a şi-a început vizita istorică în Irlanda purtând verde, culoarea naţională

Regina Elisabeta a II-a şi-a început vizita istorică în Irlanda purtând verde, culoarea naţională (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Regina a ajuns în Dublin marţi în jurul prânzului, în capitala Irlandei fiind instituită cea mai strictă securitate văzută vreodată în această republică.

După aterizarea aeronavei pe pista de pe aerodromul Baldonnel, ea s-a îndreptat către reşedinţa oficială a preşedintelui irlandez Mary McAleese, din Phoenix Park.

Potrivit The Independent, Elisabeta a II-a obişnuieşte să complimenteze gazdele ţărilor în care face vizite oficiale purtând emblemele naţionale sau culorile specifice acelor state.

Suveranul britanic, însoţit de Ducele de Edinburgh, a fost escortată de la avion, pe un covor roşu, prin faţa corpului de primire al Aviaţiei care i-a dat onorul. De asemenea, o fetiţă în vârstă de 8 ani, Rachel Fox, din Dublin, i-a înmânat reginei un buchet de flori.

La porţi, steagul Irlandei şi cel al Marii Britanii au fost ridicate unul lângă celălalt.

Holul ce duce la sala de gală din reşedinţa preşedintelui irlandez este, de asemenea, decorat cu steagurile celor două ţări. Fastuoasa sală datează din 1802.

Escorta reginei a inclus 33 de motociclete Honda aparţinând Cavaleriei a Doua Squadron, reprezentând cele 32 de comitate ale Irlandei şi Marea Britanie.

Marţi după-amiază, regina participă la o ceremonie de depunere de flori la Grădina Amintirilor din centrul Dublinului, care a fost realizată în memoria celor care au luptat pentru independenţa Irlandei faţă de monarhia britanică.

Miercuri, regina va merge pe stadionul Croke Park, din Dublin, unde poliţia britanică a ucis 14 persoane în 1920. Ea va depune în cursul după-amiezii o jerbă la memorialul Primului Război Mondial, în memoria irlandezilor morţi în timp ce purtau uniformă britanică, în semn de "recunoaşatere a istoriei comune a celor două ţări", subliniază ambasada britanică.

Aproximativ 8.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru vizita reginei, acestora alăturându-li-se Forţele de Apărare Irlandeze şi trupele speciale ale armatei.

Elisabeta a II-a face, începând de marţi, prima vizită a unui monarh britanic în Irlanda din ultimii 100 de ani.

Numeroşi disidenţi republicani irlandezi au fost arestaţi de forţele de ordine în toată ţara, ca măsură de securitate premergătoare vizitei reginei Marii Britanii.

Totuşi, un dispozitiv exploziv "în stare de funcţionare" a fost găsit şi dezamorsat de reprezentanţii armatei, luni seară, într-un autobuz la Maynooth, în apropiere de Dublin.

Autobuzul asigura legătura între Maynooth, situat la periferia Dublinului, şi capitală. Oraşul se află în comitatul Kildare, unde regina urmează să meargă joi, pentru a vizita hergheliile naţionale. Dispozitivul se afla în cala de bagaje. Acesta a fost descoperit în jurul orei locale 23.00 (marţi, ora 1.00 a României) şi a fost neutralizat marţi, cu puţin timp înainte de ora 2.00 (4.00 ora României).

Vizita este primită favorabil de 81 la sută dintre irlandezi, potrivit unui sondaj recent, dar disidenţii republicani care se opun procesului de pace în Ulster şi-au exprimat dezaprobarea, impunând mobilizarea unui dispozitiv de securitate de o amploare inedită pe insulă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici