- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (18.09.2019, 16:20)
- Ana Obretin
Regizorul Alexandru (Ducu) Darie, o viaţă pe scenă: "Cel mai preţios lucru este timpul"
Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie şi al actriţei Consuela Roşu, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.
Urmărește
1128 afișări
Regizorul Alexandru (Ducu) Darie, o viaţă pe scenă: "Cel mai preţios lucru este timpul"
Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani.
"Cel mai preţios lucru este timpul şi îmi pare rău că în unele momente ale vieţii mele am lăsat să treacă timpul. Dacă ar fi să o iau de la început, acesta este singurul lucru pe care într-un fel l-aş schimba, pentru că până la 20 de ani timpul este al tău, după 30 este al altcuiva şi cu cât mergi în sus, cu atât devine mai furgerător", spunea Alexandru Darie în 2011.
Alexandru (Ducu) Darie a studiat regia de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983.
În studenţie a regizat spectacolul "Paracliserul", de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producţie la Festivalul International al şcolilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.
În 1992, a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze "Mult zgomot pentru nimic", de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.
Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar şi la Globe Theatre Tokio, Japonia.
În ianuarie 1995 a regizat "Trei surori", de Anton Cehov, premiat de Asociaţia Criticilor de Teatru şi de Uniunea Teatrală din România (UNITER).
În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei "Viforul", cu Stelian Nistor.
Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 - 2011, a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizaţie înfiinţată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinităţi şi momente hotărâtoare.
A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum "Visul unei nopţi de vară", "Poveste de iarnă", "Trei surori". Despre "Visul unei nopţi de vară", cu care la începutul anilor ’90 a susţinut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.
Ducu Darie a jucat şi în filme, precum "Galax, omul păpuşă" (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar şi mai recentul "Poveste de dragoste", de Cristina Iacob (2015)
"Normalitatea este singurul lucru care nu se simte. Ca şi sănătatea, nu o simţim, avem o viaţă bună, dar când te împiedici şi îţi spargi nasul, atunci îţi dai seama de sănătate", spunea într-o conferinţă Alexandru Darie.
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Regizorul Alexandru Darie a murit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe