- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (31.12.2018, 08:25)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REVELION 2019. Cum se sărbătoreşte ANUL NOU în jurul lumii. Ce trebuie să faci ca să ai noroc şi bani
REVELION 2019. Anul Nou este sărbătorit prin obiceiuri diverse şi inedite de diferitele popoare, însă peste tot se manifestă credinţa unui nou început şi speranţa unui viitor mai bun, prin aruncarea lucrurilor vechi din casă, aprinderea de artificii sau exprimarea unor dorinţe.
Urmărește
3764 afișări
REVELION 2019. Cum se sărbătoreşte ANUL NOU în jurul lumii. Ce trebuie să faci ca să ai noroc şi bani
ROMÂNIA. Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la români "Îngropatul Anului", denumirea de "Revelion" aparţinând timpurilor moderne.
Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii "Zile şi mituri", asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este unul ritualic, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simţit fenomenul solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, "cu cât sare cocoşul pe pragul casei" sau "cu cât se mişcă puiul în găoacea oului". Prin multe obiceiuri şi credinţe care exprimă iniţial teama, dezordinea şi haosul, iar, după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii fenomenelor naturale.
UNGARIA. Oamenii fac din hârtie şi paie o sperietoare de ciori cunoscută ca Jack Straw, simbol al ghinionului din anul care se încheie. Sperietoarea este purtat prin sate şi arsă la miez de noapte.
RUSIA. Ruşii obişnuiesc să bea şampanie la miezul nopţii şi, după ora 12.00, să deschidă uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.
BELARUS. Femeile nemăritate participă la jocuri de forţă pentru a se afla care dintre ele se va mărita prima în anul ce urmează.
FRANŢA. De la francezi provine termenul „revelion”. În noaptea dintre ani se organizează ospeţe numite Reveillon de Saint Sylvestre. Cu această ocazie, tinerii merg la petreceri somptuoase şi beau multă şampanie.
SPANIA. Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni.
PORTUGALIA Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.
ITALIA. La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase şi haine ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să treacă în timpul nopţii pentru a face curăţenie. Tradiţia, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, numită "Capodanno", italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă.
GRECIA. Ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradiţională pentru această sărbătoare este "vassilopitta", o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel ce găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv.
SCOŢIA. Anul Nou este numit "Hogmanay", iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.
IRLANDA. Oamenii bat cu un colţ de pâine în pereţi şi pe la uşi pentru a alunga ghinionul şi a chema spiritele bune în casă, iar la masa de Revelion se aşază la masă scaune în plus, pentru membrii familiei care au decedat.
GERMANIA. Plumbul este considerat norocos la germani. În noaptea de Anul Nou există obiceiul se turna metalul topit într-un vas cu apă. Formele ciudate care se formează pot prezice viitorul. De exemplu, o minge înseamnă noroc în anul care vine, inima simbolizează căsnicie, o ancoră indică nevoia de ajutor, iar o cruce reprezintă moartea cuiva drag.
Un obicei pe cale de dispariţie, este legat de şira peştelui mâncat la masa de Revelion. Mesenii invitaţi o iau acasă ca să aibă noroc de bani în noul an. Porcul, simbol al bunăstării şi abundenţei, ia formă de desert, porcuşorii de marţipan fiind la mare căutare. În regiunea Westfalia, la 12 noaptea toată familia bea, pe rând, din acelaşi pahar de şampanie, iar ultimul aruncă paharul peste umăr, pentru a sparge ghinionul, iar fierarii alungă anul vechi lovind cu putere ciocanul de nicovală.
BELGIA. La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.
ELVEŢIA. În unele părţi din Elveţia şi Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.
OLANDA. Oudejaarsdag sau "ziua anului trecut" (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte. Tot de Revelion, olandezii fac focuri de tabara din brazii de Crăciun pe stradă şi mănâncă gogoşi ori deserturi foarte dulci.
DANEMARCA. În noaptea de Anul Nou, oamenii au obiceiul de a sparge farfurii de uşile prietenilor. Mai multe farfurii sparte de uşă, mai mulţi prieteni. Şi tot danezii intră în noul an sărind de pe scaun la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele şi de a aduce noroc.
SUEDIA. Se ascund răvaşe şi mici surprize în desertul servit în noaptea de Revelion care se spune că aduc noroc. Astfel, o budincă de orez poate avea în ea o alună, iar cel care o găseşte va avea noroc tot anul următor.
AMERICA LATINĂ. În Ecuador şi Peru, cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credinţa conform căreia dacă porţi o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreşte să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.
În Ecuador, în noaptea dintre ani se aruncă fotografii în foc. În acest fel, oamenii scapă de trecut şi sunt gata să îmbrăţişeze începutul noului an.
În Puerto Rico, de Revelion e bine să nu stai pe lângă ferestre. Portoricanii au obiceiul să "spele" vechiul an şi să arunce apă pe geam.
ISRAEL. În ebraică, Anul Nou se traduce prin "Rosh Hashanah". Este un moment sacru, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.
IRAN. În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, Anul Nou se sărbătoreşte pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi simbolizează primăvara şi viaţa nouă care începe.
INDIA. Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse. În aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie. Hinduşii obişnuiesc să facă desene din pudră colorată în faţa casei, la începutul noului an, pentru a întâmpina rudele sau prietenii.
VIETNAM. Anul Nou este numit "Tet Nguyen Dan" sau mai simplu "Tet". El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.
FILIPINE. În această ţară majoritar catolică, ceremoniile trecerii în noul an îşi găsesc rădăcinile în vechile superstiţii şi tradiţii chineze, potrivit cărora zgomotul pocnitorilor va alunga spiritele rele şi va aduce noroc.
CHINA. Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă - "Yuan Tan". El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.
JAPONIA. Pentru japonezi, Anul Nou, numit "Oshogatsu", este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate "petreceri de uitat anul" sau "Bonenkai", prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas - mici cadouri cu bani înăuntru.
Citeşte şi: DEZASTRUL devine realitate: 800 de milioane de oameni, CONCEDIAŢI/ Ce ţări vor fi afectate în primul rând
Citeşte şi: Cum arată viaţa unui copil de bani gata: "Sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou" | GALERIE FOTO
Citeşte şi: "Game of Thrones" a fost cel mai piratat serial în 2017. Ce alte producţii încheie clasamentul
Citeşte şi: Revelion la Copacabana | Autorităţile braziliene se aşteaptă la 3 milioane de participanţi
Citeşte şi: Kanye West i-a oferit de Crăciun soţiei sale, Kim Kardashian, acţiuni la Netflix, Amazon şi Disney. Valoarea la care se ridică acestea
Citeşte şi: Scandalul sexual Harvey Weinstein sau achiziţia ce poate transforma Disney în liderul de necontestat al box office-ului mondial. Momentele care au marcat cinematografia mondială în 2017
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: REVELION 2019 | Superstiţii de Anul Nou: De ce este bine să mănânci peşte, dovleac spart şi 7 sau 12 boabe de struguri
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:26
Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României
-
astăzi, 16:20