Richard Branson ar putea fi primul om care oficiază o căsătorie în spaţiu

Multimiliardarul Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, ar putea oficia o căsătorie la 112 kilometri deasupra Terrei în cadrul primului zbor galactic sub-orbital, care ar putea avea loc în 2009.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Richard Branson ar putea fi primul om care oficiază o căsătorie în spaţiu

Richard Branson ar putea fi primul om care oficiază o căsătorie în spaţiu (Imagine: Mediafax Foto)

Branson a mai oficiat o căsătorie în cadrul unui zbor de la San Francisco la Las Vegas şi a colaborat la organizarea nunţii co-fondatorului Google, Larry Page, pe insula Necker din Caraibe, informează site-ul publicaţiei Daily Mail.

"Avem în plan să realizăm o căsătorie în spaţiu şi să organizăm, în spaţiu, o lună de miere pentru un alt cuplu. E posibil ca Richard Branson să obţină aprobarea pentru a oficia o astfel de ceremonie", a declarat un purtător de cuvânt al Virgin Galactic.

Rezervarea pentru luna de miere spaţială, în valoare de aproximativ 127.000 de euro, a fost făcută de consilierul companiei Virgin Galactic, George Whitesides, şi de soţia sa, Loretta Hidalgo.

Testele pentru proiectul desfăşurat de Virgin Galactic vor debuta în această vară.

În luna ianuarie, Branson a dat publicităţii noul model al modelului SpaceShipTwo, care, potrivit lui, ar putea fi cel care va transforma promisiunea turismului spaţial în realitate.

Până în prezent, 200 de persoane s-au înscris pentru a lua parte la zborurile sub-spaţiale ale companiei, dintre acestea făcând parte Prinţesa Beatrice a Marii Britanii, actriţa Victoria Principal şi designerul Philippe Starck.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici