Artista în vârstă de 24 de ani a postat două fotografii pe contul ei de Twitter – care este urmărit de 21 de milioane de admiratori ai ei – una în care apare ea şi o alta cu o maşină de pompieri şi textul următor: „Rătăcesc pe străzi de la ora 06.00! Incendiu în clădire”, informează accesshollywood.com.
Potrivit Brigăzii de Pompieri din Londra, alarma a fost dată miercuri dimineaţă, la ora locală 06.22, iar zece pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins etajul al şaptelea al hotelului de lux Corinthia din Londra. Nu s-au înregistrat victime.
Rihanna a susţinut, duminică, seară, un concert în aer liber la Londra, la festivalul muzical Hackney Weekend, organizat de postul BBC Radio 1.
Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit Nr.1 a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale, „Umbrella”, „Take a Bow” şi „Disturbia”. Înainte de „Loud”, lansat în 2010, cântăreaţa a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009. Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu nouă premii Grammy.