- Home
- Life-Inedit
- ZURICH, (21.04.2010, 15:48)
Rihanna, internată de urgenţă într-o clinică elveţiană
Cântăreaţa Rihanna a fost spitalizată de urgenţă într-o clinică elveţiană în noaptea de luni spre marţi, din cauze care nu au fost făcute publice, după un concert pe care l-a susţinut la Zurich, informează femalefirst.co.uk.

Rihanna, internată de urgenţă într-o clinică elveţiană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cântăreaţa originară din Barbados a susţinut un concert cu casa închisă la Zurich şi a părăsit Hallenstadion în mare grabă, plecând într-un automobil de culoare neagră, la puţin timp după miezul nopţii, pentru a fi internată la secţia de Urgenţe a clinicii private Hirslanden.
Starul pop în vârstă de 22 de ani a fost condusă la această clinică de şoferul, bodyguardul şi asistentul ei personal, motivele internării nefiind făcute publice.
Alenko Ambroz, directorul de comunicare al acestei clinici, a declarat pentru cotidianul Blick: "Rihanna a ajuns la secţia de Urgenţe şi accidente. Nu vom da alte detalii".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Cântăreaţa a părăsit spitalul în jurul orei locale 2.55, la peste două ore şi jumătate după ce a fost internată, şi a fost condusă din nou la Hallenstadion.
Se pare că misterioasa afecţiune de care a suferit Rihanna nu a avut efecte grave, deoarece cântăreaţa nu şi-a anulat următorul concert din secţiunea europeană a turneului ei mondial, programat marţi seară, în oraşul francez Lyon.
Turneul "Last Girl On Earth" reprezintă cel mai ambiţios proiect concertistic din cariera cântăreţei. În timpul show-urilor sale sunt prevăzute numeroase schimbări de ţinute vestimentare şi multe secvenţe de dans foarte solicitante.
Rihanna, originară din Barbados, şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa "S.O.S.", la mai puţin de un an după lansarea albumului. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia".
Cel mai recent album al artistei se intitulează "Rated R" şi a fost lansat în noiembrie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe