- Home
- Life-Inedit
- (28.10.2010, 14:49)
Rihanna vorbeşte despre relaţia violentă cu Chris Brown
Rihanna spune că relaţia pe care a avut-o cu Chris Brown, încheiată anul trecut după ce cântăreaţa a fost agresată fizic grav de către acesta, a făcut-o să se simtă ca şi cum ar trăi viaţa altcuiva, relatează thesun.co.uk.
Urmărește
142 afișări
Rihanna vorbeşte despre relaţia violentă cu Chris Brown (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-un interviu acordat revistei Marie Claire, vedeta declară "Mă simţeam pierdută. Nu-mi place să vorbesc despre asta dar e înfricoşător pentru că nimic din ce faci sau spui nu mai pare real. Pare că nu vine din partea ta. Mă simţeam goală."
Rihanna vorbeşte şi despre piesa interpretată alături de Eminem, "Love the way you lie".
"Fiecare cuvânt din piesa aceea e adevărat. Trebuie să fi trecut printr-o relaţie violentă ca să înţelegi despre ce e vorba. Oricui poate să-i placă melodia, dar nu poţi să te identifici în ea decât dacă ai trecut prin acea situaţie sau ai fost martorul uneia", a declarat artista.
Rihanna, originară din Barbados, şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa "S.O.S.", la mai puţin de un an după lansarea albumului. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Cel mai recent album al artistei este "Rated R" şi a fost lansat în noiembrie 2009.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Rihanna, electrizantă cu portjartier roz din latex pentru o piesă cu David Guetta - FOTO, VIDEO
Citește și: Rihanna va debuta în cinematografie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe