Deschiderea audierilor, care vor avea loc la Curtea Superioară din Los Angeles, este prevăzută pentru ora locală 08.45 (15.45 GMT). Întregul proces va fi filmat şi transmis de un post de televiziune şi pe internet.
Soarta medicului Conrad Murray, acuzat de ucidere involuntară, se află în mâinile unui juriu alcătuit din 12 persoane – şapte bărbaţi şi cinci femei, cu vârstele cuprinse între 32 de ani şi 57 de ani – dintre care jumătate au declarat, în timpul procesului de selecţie a juriului, că au fost fani ai cântăreţului Michael Jackson sau ai grupului Jackson Five.
În cazul în care va fi condamnat, medicul în vârstă de 58 de ani, eliberat pe cauţiune după ce a fost pus sub acuzare în februarie 2010, riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare.
„Cred că acest proces va fi o decepţie, indiferent de rezultat„, a declarat Wesley Noorhoff, preşedintele fan clubului Legendary Michael Jackson Fan Association, care are membri în 180 de ţări.
„Dacă medicul Conrad Murray este condamnat, vom fi dezamăgiţi de pedeapsa maximă de patru ani. Nici nu vreau să încep să-mi imaginez ce se va întâmpla dacă nu va fi găsit vinovat„, a adăugat el.
Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, în special din cauza „unei grave intoxicări” cu propofol, un anestezic puternic pe care artistul îl folosea ca somnifer.
Conrad Murray a recunoscut că i-a administrat propofol cântăreţului american în dimineaţa morţii acestuia – la cererea lui expresă -, însă a respins acuzaţiile procurorului, potrivit cărora şi-a părăsit pacientul şi i-a asigurat îngrijiri medicale „foarte îndepărtate de standardele cerute”.