Robbie Williams s-a despărţit de iubita sa

Publicat: 17 09. 2008, 11:49
Actualizat: 06 11. 2012, 09:03

Zvonuri că cei doi s-au despărţit au apărut încă din luna iunie, însă un apropiat al lui Williams a insistat că decizia a fost luată de comun în urmă cu foarte puţin timp.

"Robbie este foarte determinat să se concentreze pe muzica sa, acesta fiind în prezent prioritatea numărul unu", a declarat acesta.

În urmă cu mai multe luni, artistul a declarat pe site-ul său oficial că pregăteşte pentru 2009 un nou album.

Williams, în vârstă de 34 de ani, nu a mai susţinut un concert de doi ani, în ciuda ofertelor de milioane de dolari pe care le-a primit. În schimb, el a dezvoltat o pasiune pentru extratereşti, mutându-se în California, unde pleacă în expediţii pentru găsirea de OZN-uri.