- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (12.03.2008, 14:07)
Robert De Niro a câştigat procesul cu o companie de asigurări care l-a acuzat de fraudă
Robert de Niro a câştigat procesul intentat unei firme de asigurări, după ce a fost acuzat de aceasta că a ascuns detalii legate de starea sa de sănătate din cauza cărora filmările la producţia "De-a v-aţi ascunselea" au fost amânate.
Urmărește
24 afișări
Robert De Niro a câştigat procesul cu o companie de asigurări care l-a acuzat de fraudă (Imagine: Mediafax Foto)
Un judecător din Los Angeles i-a acordat câştig de cauză lui Robert de Niro, care a cerut, în 2007, la patru ani de la diagnosticarea sa cu un cancer la prostată, anularea unei decizii judecătoreşti luate în 2006, potrivit căreia ar fi trebuit să plătească daune în valoare de 1,8 milioane de dolari companiei de asigurări Fireman's Fund Insurance Co, informează eonline.com.
Reprezentanţii companiei au declarat că starul, în vârstă de 64 de ani, a ascuns faptul că are probleme de sănătate cu câteva zile înainte ca filmările pentru "De-a v-aţi ascunselea" să înceapă. Filmările au fost amânate atunci timp de patru luni, pentru ca De Niro să poată urma un tratament împotriva cancerului.
Fireman's Fund a trebuit să plătească suma de 1,8 milioane de dolari companiei de producţie, conform termenilor stabiliţi în poliţa de asigurare încheiată înainte de realizarea filmului, pentru aceste întârzieri.
Compania de asigurări a vrut apoi să recupereze această sumă de la De Niro, fiind de părere că starul este singurul vinovat de situaţia creată. Reprezentanţii firmei de asigurări au spus că actorul făcuse o biopsie cu trei zile înainte de a semna poliţa de asigurare şi că ar fi trebuit să le comunice acest lucru.
De cealaltă parte, De Niro a recunoscut acest lucru, dar a adăugat că a primit rezultatele biopsiei la două zile după ce a semnat poliţa de asigurare şi că până atunci nu a mai urmat niciun tratament împotriva cancerului.
De Niro a făcut public faptul că suferă de cancer la câteva zile după ce a primit diagnosticul medicilor, în 2003. Boala era în stadiu incipient şi medicii au fost optimişti în privinţa recuperării. Actorul a încheiat tratamentul împotriva cancerului şi s-a întors la muncă în 2004, pentru a realiza filmul "De-a v-aţi ascunselea", care a avut încasări de peste 122 de milioane de dolari la nivel mondial.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe