Robert De Niro, coregizor al unei versiuni muzicale a filmului „Poveste din Bronx”
Jerry Zaks, un veteran al teatrului, recompensat şi cu Oscar, va fi coregizor al musicalului, care va avea premiera la Paper Mill Playhouse din New Jersey, în a doua jumătate a acestui an, informează contactmusic.com.
Implicarea lui De Niro în „A Bronx Tale” datează din 1993, când a regizat şi jucat în versiunea cinematografică a unei piese de teatru scrise de Chazz Palminteri, despre un băiat dintr-o familie din clasa de mijloc care se implică în crima organizată.
Chazz Palminteri a readus spectacolul său din 1989 pe Broadway, în 2007, prezentându-l apoi într-un turneu nord-american.
Chazz Palminteri a adaptat scenariul pentru noul musical în colaborare cu Alan Menken, un compozitor premiat cu Oscar, şi cu Glenn Slater, un textier premiat cu Grammy.
Noul musical „A Bronx Tale” regizat de Robert de Niro va avea premiera pe 25 noiembrie.
Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Naşul: Partea II” (1975) şi „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.