Robert de Niro şi Chazz Palminteri se reîntâlnesc, după 20 de ani de la "Poveste din Bronx"

Robert de Niro şi Chazz Palminteri, partenerul său din "Poveste din Bronx" (1993), se vor întâlni cu publicul pe 24 februarie, la Village East Cinema din New York, pentru o proiecţie aniversară a filmului, de la premiera căruia au trecut 20 de ani, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Urmărește
424 afișări
Imaginea articolului Robert de Niro şi Chazz Palminteri se reîntâlnesc, după 20 de ani de la "Poveste din Bronx"

Robert de Niro şi Chazz Palminteri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Vom proiecta filmul pentru public şi invitaţi. Pe scenă vom fi doar eu şi Bob (Robert de Niro, n.r.), pentru întrebări şi răspunsuri. El face foarte rar acest lucru, dar a fost ideea lui. M-a sunat şi m-a întrebat dacă vreau să organizez evenimentul", a declarat Chazz Palminteri pentru publicaţia The New York Post, citată de contactmusic.com.

Filmul "Poveste din Bronx", care spune istoria unui puşti, crescut într-un cartier controlat de mafioţi, a marcat debutul regizoral al actorului Robert de Niro şi este adaptarea unei piese scrise de Chazz Palminteri, care a redactat, de altfel, şi scenariul. Alături de Robert de Niro şi Chazz Palminteri, în film mai apar Lillo Brancato, Francis Capra şi Joe Pesci.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din "Naşul: Partea II" (1975) şi "Taurul furios/ Raging Bull" (1981), De Niro a realizat multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1991) şi "Casino" (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

Calogero Lorenzo "Chazz" Palminteri, născut în 1952, este actor şi scenarist. Este cunoscut pentru rolurile din "Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects" şi "Poveste din Bronx". Palminteri a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul "Împuşcături pe Broadway/ Bullets Over Broadway" (1994).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici