Robert de Niro va organiza un festival internaţional de film

Publicat: 24 11. 2008, 11:45
Actualizat: 07 11. 2012, 02:12

Prima ediţie a evenimentului, numit Tribeca Film Festival Doha, va avea loc în perioada 10 – 14 noiembre 2009, la sediul Muzeului de Artă Islamică, ce găzduieşte o colecţie prestigioasă şi care fost inaugurat cu mare fast sâmbătă, în prezenţa a numeroase capete încoronate, celebrităţi şi oameni de cultură.

Acordul a fost semnat de Robert de Niro şi de Al-Mayassa Bent Hamad Al-Thani, preşedintă a Autorităţii muzeelor din Qatar şi fiica emirului, şeicul Hamad ben Khalifa Al-Thani.

Robert De Niro este cofondator, alături de Jane Rosenthal şi Graig Hatkoff, al Tribeca Film Festival, înfiinţat în 2001 pentru a revitaliza viaţa culturală a Manhattan-ului, cartier al New York-ului, după atacurile din 11 septembrie.

Festivalul american va avea ca sarcină organizarea, alături de Autoritatea muzeelor din Qatar, a festivalului din Doha, a cărui primă ediţie va avea programate 40 de filme din diferite ţări şi culturi.

"Invit îndrăgostiţii de cinema din toate ţările să vină să-şi împărtăşească pasiunea pentru această artă la Tribeca Film Festival Doha", a declarat Al-Mayassa în timpul ceremoniei de semnare a acordului.