- Home
- Life-Inedit
- VAMA VECHE, (05.09.2009, 14:34)
Rock supărat şi aproape toată trupa Phoenix, în a doua zi de Stufstock - GALERIE FOTO
Ziua a doua a Stufstockului de anul acesta, care a prezentat doar trupe autohtone, a adus pe plaja din Vama Veche peste 4.000 de persoane, venite să îi vadă pe rockerii de la Trooper, Luna Amară şi Snails, dar şi pe membrii trupei Phoenix, împărţiţi, acum, în două show-uri diferite.
Urmărește
198 afișări
Rock supărat şi aproape toată trupa Phoenix, în a doua zi de Stufstock (Imagine: Marius Tanef/Golden Stufstock)
Dacă festivalul a avut, în prima zi, între 1.000 şi 2.000 de spectatori, numărul acestora s-a dublat în a doua seară a evenimentului, plaja din faţa scenei mari a festivalului fiind plină de tineri, oameni veniţi cu familia la concert sau doar curioşi. De altfel, microbuzele şi autobuzele care veneau, la începerea seriei de concerte, din staţiunile din jur, erau pline-ochi.
Seara a fost deschisă de Ovidiu Lipan Ţăndărică, care a prezentat publicului proiectul de care este legat de mai mult timp, împreună cu Fanfara 10 Prăjini. Îmbrăcat complet în alb, celebrul baterist a fost ocupat, în majoritatea concertului, dirijând taraful sau prezentând intervenţiile prietenilor săi, toate acestea într-un stil a la Goran Bregovic. Astfel, spre sfârşitul recitalului, lumea a ajuns să danseze pe "Margareta", pe melodii armeneşti, dar şi pe versuri în portugheză pe ritmuri de folclor românesc.
Spre ora 22.00, veteranii au lăsat loc pentru rockul mai supărat, pe scenă urcând Rain District, Snails, Trooper, Celelalte cuvinte şi Luna Amară.
Atracţia serii au fost, cu siguranţă, Baniciu & Kappl, cei doi membri Phoenix reuniţi după o bună perioadă de timp. Mircea Baniciu a remarcat, chiar la începutul intervenţiei sale, că, în a doua seară Stufstock, pe scenă a fost toată trupa Phoenix, mai puţin o persoană. "Dar asta nu a fost din vina noastră", s-a referit Baniciu la absenţa lui Nicu Covaci, fostul lider al legendarei formaţii, care nu s-a alăturat noului proiect "încă".
Mircea Baniciu şi Ioji Kappl şi-au început intervenţia, de altfel o selecţie "Best of" a pieselor Phoenix/Pasărea Colibri, cu "Uciderea Balaurului". Din repertoriu nu au lipsit, bineînţeles "Andrii Popa", "Un zvon", "Vara la ţară" dar şi "Phoenix".
Ediţia cu numărul şapte a Stufstock se încheie sâmbătă, cu concerte ale unor trupe precum Les Elephants Bizares, Z.O.B., Kumm, E.M.I.L., Timpuri Noi, Urma, Zdob şi Zdub, the Amsterdams şi Vasilică, un DJ din Vama Veche.
Anul acesta, selecţia festivalului Stufstock include doar trupe româneşti, organizatorii mărturisind, anterior evenimentului, că, din cauza crizei financiare, a fost foarte greu să găsească sponsori.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe